Stăm cu masca pe faţă până ne vaccinăm. Coronavirusul ne obligă la schimbări importante ale stilului de viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În lipsa unui vaccin împotriva noului coronavirus, purtarea măştilor tinde să devină obligatorie
În lipsa unui vaccin împotriva noului coronavirus, purtarea măştilor tinde să devină obligatorie

Pandemia de COVID-19 ne-a schimbat tuturor stilul de viaţă. Şi pe moment, dar şi pentru viitor. Potrivit specialiştilor, trebuie să ne obişnuim cu gândul că o să purtăm mască şi mănuşi circa doi ani de acum înainte. Sau cel puţin până se va găsi un vaccin eficient şi sigur.

Trebuie să ne obişnuim cu actualele reguli de igienă şi distanţare socială deoarece pandemia de Covid-19 ar putea dura doi ani. Anunţul este făcut tot mai des de specialişti. „Va trebui să ne obişnuim să respectăm în mod curent unele dintre aceste măsuri care sunt introduse acum, adică acelea referitoare la măsurile igienice şi la o anumită distanţare socială, fără să fie exagerate. Eu mă aştept ca această pandemie să dureze circa doi ani de zile, sigur, cu o scădere a intensităţii transmiterii probabil în anul următor, iar pe de altă parte aştept, este posibil, să ajungem şi la o situaţie de sezonalitate pentru infecţia cu noul coronavirus”, a afirmat recent profesorul Alexandru Rafila. La rândul lui, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a avertizat că relaxarea restricţiilor se va face spre sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie, dar acest lucru nu înseamnă că ne vom întoarce direct la viaţa de dinainte de pandemie.

„Ţinem foarte mult la restricţii fiindcă vin trei-patru săptămâni destul de grele. Vorbim poate de o relaxare după 15-20 mai sau 1 iunie, dar aceste relaxări se vor face progresiv. Nu vom ieşi decât dacă vom avea o mască sau mănuşi. Adică trebuie să ne gândim că o relaxare pe care o facem va rămâne cu nişte precauţii", a anunţat luni Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii. 

Evoluţia epidemiei dictează comportamentul

Cam în aceeaşi perioadă ar putea fi reluate şi cursurile şcolare, dacă nu pentru toată lumea, măcar pentru elevii din clasele terminale care au de susţinut Examenele Naţionale. Indiferent însă că vor reveni la cursuri la 1 iunie sau la toamnă, elevi, studenţi şi profesori vor trebui să adopte comportamente noi în şcoală, echipându-se cu măşti şi mănuşi şi păstrând distanţa socială. „Imunitatea se realizează în două feluri: dacă am variantă de vaccinare – şi nu am deocamdată – sau dacă este imunizarea naturală care se face trecând prin boală. Pentru a putea gândi o variantă în care cineva - indiferent de vârstă - a fost asimptomatic şi a făcut totuşi boala, înseamnă că, la un moment dat, voi face testare serologică, pentru a-mi da seama dacă există deja anticorpii protectori. Asta îmi va spune că persoana respectivă a trecut prin boală. Ca principiu, este clar că şi după ce va trece vârful maxim de îmbolnăviri va fi o etapă pe care o vom numi etapă de convieţuire cu virusul. Şi pentru a avea o convieţuire armonioasă, e clar că noi toţi trebuie să respectăm în continuare nişte reguli”, a explicat dr. Adrian Marinescu, medic primar de boli infecţioase la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof.dr. Matei Balş” din Bucureşti. 

Regulile de igienă se deprind de acasă şi încep cu spălarea mâinilor cu apă şi cu săpun

Nu este vorba doar de reguli de igienă. „Chiar dacă nu vorbim de izolarea obligatorie la domiciliu – vom avea nevoie de distanţare socială în toate activităţile pe care le întreprindem. Nu contează că e vorba de elevi sau de adulţi, toată lumea va purta masca şi mănuşile. Sigur că discuţiile vor fi nuanţate pentru că la şcoală mi se pare mai important ca aşezarea elevilor în bancă să se facă cu păstrarea distanţei sociale, decât să am doar mască şi să am contact nemijlocit. Aici trebuie discutat. Dar rămân aceste posibilităţi, inclusiv masca, tocmai pentru că e greu de spus ce va fi după luna mai”, spune medicul.

În sezonul rece, un vârf epidemiologic 

În toamnă, cel mai probabil, undeva către sezonul rece în noiembrie – decembrie va fi un alt vârf de infecţii cu SARS-Cov-2. „Cam aşa funcţionează lucrurile, e evoluţia naturală în astfel de infecţii. A fost o pandemie, va urma şi un vârf epidemiologic. Şi atunci, este clar că nu poţi să ţii lumea acasă – mă refer şi la elevi şi la adulţi, din considerente economice, psihologice, şi atunci trebuie să găseşti o variantă de mijloc. Să relaxezi măsurile de acum, mă refer la partea de obligativitate, dar trebuie să înlocuieşti cu nişte măsuri care să prevină totuşi infectarea”, mai spune dr. Marinescu. 

Şi dacă vorbim de şcoală, cu atât mai mult, aici trebuie să fie lucrurile certe. „Probabil că undeva din 16 mai – dacă lucrurile vor merge pe acelaşi făgaş – ar trebui să fie o relaxare în direcţia aceasta. Cu păstrarea acelor măsuri, pentru că altfel e clar că anul şcolar va fi compromis. Dacă nu vor începe şcolile undeva către 1 iunie, e inutil, pentru că înseamnă că anul şcolar nu va mai putea fi reluat”, a conchis medicul. 

„Masca le va reaminti că nu este o perioadă de normalitate” 

Impactul psihologic al mersului la şcoală cu mască şi mănuşi, dar şi păstrând distanţarea socială nu va fi unul mic, dar importante sunt mesajele pe care copiii le primesc atât în familie, cât şi la şcoală. „Sigur că este un disconfort purtarea măştii. Dar eu cred că elevii vor accepta sau vor fi rezistenţi la măsurile sanitare, în funcţie de mesajul pe care îl primesc în familie şi de stricteţea cu care vor fi implementate la şcoală. Dacă părinţii respectă şi cred în astfel de măsuri şi indică copilului că este bine să se supună acestor reguli, el va înţelege şi se va conforma. Dacă nu, copilul va avea o reacţie duală”, explică psihologul Keren Rosner. Prin urmare, motivaţia şi disciplina trebuie să fie puternice. 

vaccin

„Se poate termina doar în condiţiile în care avem un vaccin”

Potrivit lui Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi, elevii nu se vor întoarce în şcoli decât în momentul în care părinţii vor avea cât de cât o garanţie că riscurile sunt minimale. Acesta adaugă că a cerut ministerului ca la reluarea cursurilor să fie instalate în şcoli tuneluri de dezinfecţie. „Asta nu înseamnă că elevul nu poate avea virusul la nivel de trahee şi dacă tuşeşte tot contaminează. E o situaţie care se poate termina doar în condiţiile în care avem un vaccin sau tratament pe care să-l iei ca pentru orice gripă şi în două-trei zile te-ai făcut bine”, conchide reprezentantul părinţilor. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite