România şi sud-estul Europei vor fi afectate de un nou val de căldură extremă. Vor fi temperaturi de 45 de grade Celsius

România şi sud-estul Europei vor fi afectate de un nou val de căldură extremă. Vor fi temperaturi de 45 de grade Celsius

Foto Arhivă

Sfârşitul de iulie şi primele zile din august vor aduce cel mai intens val de căldură din vara 2021. Temperaturile vor depăşi 40 de grade Celsius, iar riscul de erupere a incendiilor de pădure va creşte semnificativ în regiunea mediteraneană şi în peninsula balcanică.

Ştiri pe aceeaşi temă

În luna iulie, cele mai crescute temperaturi au fost înregistrate deasupra Mediteranei, peninsulei balcanice şi Turciei, uneori depăşind chiar valoarea critică de 40 de grade Celsius. Pe de altă parte, un val de căldură mai puţin sever a lovit şi zona insulelor britanice aducând temperaturi de peste 30 de grade în Irlanda şi Regatul Unit, ţări cu o climă mai rece, în general.

Valul de căldură care se va resimţi în sudul şi sud-estul Europei va persista pentru cel puţin o săptămână, iar în acelaşi timp, un nor de praf saharian va pătrunde în centrul continentului.
 
Vârful de temperatură este aşteptat să depăşească 40 de grade Celsius. În unele zone ale sudului peninsulei balcanice, sudului Italiei şi altor părţi ale Mediteranei se aşteaptă temperaturi chiar de 45 de grade Celsius.
 
 

Apa mărilor va fi îngrijorător de caldă

Din cauza valului de căldură extremă, suprafaţa apei s-a încălzit şi ea considerabil. Cea mai îngrijorătoare parte a Europei este Mediterana, care este considerabil mai caldă decât normalul din cauza valurilor de căldură persistente şi temperaturilor ridicate de pe tot parcursul anului.

Dacă marea rămâne exagerat de caldă, ea poate antrena vreme extremă cu furtuni puternice şi instabilitate atmosferică extremă. Chiar luni, umiditatea foarte crescută a contribuit la apariţia unei furtuni cu grindină în Parma, care a distrus mai multe maşini, conform severe-weather.eu, citat de Digi24.

Pe parcursul următoarelor zile, temperaturile vor creşte cu rapiditate şi vor atinge maximul. Părţi ale Europei centrale şi peninsulei balcanice vor trece prin temperaturi cu 10-15 grade mai ridicate decât normalul.

Valorile de temperatură de la amiază vor atinge deci, în jur de 40-42 de grade, iar cele mai afectate zone vor fi câmpiile şi văile. Părţi ale sudului Italiei, Albaniei, Greciei, Macedoniei, Serbiei, Bulgariei, României şi vestului Turciei se vor „coace” la temperaturi între 39 şi 43 de grade.

Ziua de luni, 2 august, va fi cea mai fierbinte zi a acestui an pentru zona Balcanilor de sud.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: