Prognoza meteo: Iarna se întoarce. În ce zone loveşte viscolul şi unde va ploua

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ninsori viscolite la munte FOTO Shutterstock
Ninsori viscolite la munte FOTO Shutterstock

Iarna se întorce şi aduce ninsori puternice la munte, precipitaţii mixte în nord şi centru şi ploi în rest. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), de vineri, 18 februarie, vom avea parte de oscilaţii de temperatură.

Vineri, 18 februarie, meteorologii anunţă că valorile termice, mai ales cele din cursul nopţii, vor fi uşor mai scăzute decât în intervalul precedent. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare ziua, când pe arii restrânse, trecător vor fi precipitaţii slabe sub formă de ninsoare la munte, mixte în nord şi centru şi ploi în rest, cu probabilitate mai mare în sud-est. 

Vântul va continua să aibă intensificări la munte, cu precădere în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali, unde va sufla cu peste 100 km/h, viscolind puternic ninsoarea şi spulberând zăpada, iar pe parcursul zilei şi în zonele joase de relief, cu viteze în general de 45-55 km/h şi pe arii restrânse, cu o probabilitate mai mare în nord-est şi centru, de peste 60 km/h. 

Temperaturile maxime se vor încadra între 3- 15 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între minus 7- 6 grade Celsius.

În Bucureşti, conform ANM, valorile termice, cu precădere cele din cursul nopţii, vor fi mai scăzute decât în intervalul precedent. Cerul va avea înnorări în primele ore ale intervalului, apoi se va degaja treptat. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări pe parcursul zilei, cu viteze la rafală de 50-55 km/h. Temperatura maximă va fi de 11-12 grade Celsius, iar cea minimă de minus 3-0 grade.

16 grade în Capitală

Sâmbătă, cerul va fi variabil, cu înnorări ziua în nord-vest, centru şi nord, iar noaptea şi în restul teritoriului. Doar cu totul izolat şi trecător, la munte va ninge, iar în rest va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări în prima parte a intervalului, la munte, îndeosebi în zona înaltă a Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni, iar la viteze mult mai mici local şi în est şi centru. Temperaturile maxime se vor încadra între 5-16 grade Celsius, iar cele minime între minus 2-6 grade Celsius.

În Capitală, temperaturile cresc, astfel că maximele vor fi de 15-16 grade Celsius, iar cele minime de 2-3 grade Celsius. Cerul va fi variabil, mai mult senin în prima parte a intervalului, iar vântul va sufla slab şi moderat.

Duminică se răceşte iar

Duminică, vremea se va răci în majoritatea regiunilor, mai accentuat în cele sudice, totuşi valorile termice se vor situa peste mediile multianuale ale perioadei. Înnorările vor fi mai persistente şi pe alocuri va ploua slab -ziua în jumătatea de sud a ţării, iar noaptea în nord-vest, iar în zonele montane aferente, la altitudini mari, vor fi mai ales ninsori; în restul teritoriului şi al intervalului cerul va fi parţial noros. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 5 -12 grade Celsius, iar cele minime între minus 6-4 grade Celsius. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.

Conform ANM, şi în Bucureşti, vremea se va răci accentuat, totuşi valorile termice se vor situa peste cele specifice perioadei. Cerul va fi înnorat pe parcursul zilei când trecător va ploua slab, apoi va deveni variabil. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 8-10 grade Celsius, iar cea minimă de 0-2 grade Celsius. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Protejaţii lui Putin au început acţiunile provocatoare. Separatiştii pro-ruşi au bombardat o grădiniţă. Copiii erau în clădire, două educatoare au fost rănite

SURSE PNL, nemulţumit de Ciucă. Liderii liberali vor să-l cheme să dea explicaţii despre atitudinea faţă de unii miniştri din partid

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite