Peste 15.000 de persoane vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore, din care circa 9.000 cu prima doză

Peste 15.000 de persoane vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore, din care circa 9.000 cu prima doză

56 de reacţii adverse sunt în curs de investigare Foto: Arhivă

Peste 15.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, aproximativ 9.600 dintre acestea primind prima doză, a anunţat, miercuri, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit CNCAV, 15.036 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, dintre care 9.669 cu prima doză. 

 
În perioada menţionată au fost raportate 11 reacţii adverse: 5 la vaccinul Pfizer, 1 la vaccinul Moderna, 1 la Astrazeneca şi 3 la serul Johnson&Johnson. 
 
Alte 56 de reacţii adverse sunt în curs de investigare.

 De la debutul campaniei de vaccinare, 4.846.629 de persoane au primit vaccin anti-COVID-19, iar dintre acestea 4.683.597 au schema de vaccinare completă.
 
„Din cauza faptului că descărcarea datelor din platforma RENV pentru ultimele 24 ore, respectiv pentru întreaga perioadă a campaniei de vaccinare, nu se poate realiza simultan şi instantaneu, apar diferenţe privind numărul de doze administrate în ultimele 24h. În intervalul de descărcare a datelor sunt înregistrate dozele administrate în această perioadă scurtă de timp”, reaminteşte CNCAV.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările