OMS recomandă purtarea măştilor de protecţie şi acasă. În ce situaţii

OMS recomandă purtarea măştilor de protecţie şi acasă. În ce situaţii

FOTO Shutterstock

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a publicat un nou set de recomandări, între care şi purtarea măştilor de protecţie acasă, în înteriorul locuinţelor, atunci când sunt primiţi vizitatori, când nu poate fi respectată distanţarea fizică sau atunci când încăperile nu sunt aerisite corespunzător.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pentru a preveni infectările cu noul coronavirus, OMS are un nou ghid de recomandări publicat miercuri la Geneva.
 
Astfel, în zonele unde se constată o creştere a numărului de infectări cu noul coronavirus, masca ar trebui să fie purtată permanent în magazine, şcoli şi la locul de muncă, acolo unde ventilaţia adecvată lipseşte. Dacă nu pot păstra distanţarea fizică, de cel puţin un metru, cei aflaţi în interior, inclusiv copiii de peste 12 ani, trebuie să poarte mască. Aceasta poate fi şi non-medicală dacă ventilaţia este corespunzătoare.
 
Masca ar trebui purtată şi în exterior dacă distanţarea nu poate fi respectată. În spitale şi clinici masca trebuie să devină obligatorie iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomanda folosirea măştii N95 de către personalul medical, arată digi24.ro.
 
Pacienţii ar trebui, de asemenea, să poarte măşti în situaţiile în care intră în contact strâns cu alte persoane.
 
La începutul pandemiei de COVID-19, OMS îşi exprimase scepticismul cu privire la purtarea măştilor şi nu a susţinut pe deplin utilitatea acestora, chiar dacă mai multe ţări din Europa au început să copieze exemplul unor state din Asia unde măştile sunt utilizate la scară largă pentru a preveni răspândirea virozelor respiratorii.
 
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a reiterat miercuri avertismentul său potrivit căruia măştile le-ar putea oferi oamenilor un fals sentiment de siguranţă, făcându-i să uite de alte măsuri esenţiale de prevenţie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările