Ministrul Sănătăţii consideră că pot fi reluate nunţile, din luna mai

Ministrul Sănătăţii consideră că pot fi reluate nunţile, din luna mai

Alexandru Rafila FOTO Inquam Photos

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, crede că din luna mai nunţile şi alte tipuri de evenimente se pot relua, precizând că este posibil să fie păstrate anumite măsuri de siguranţă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Rafila a fost întrebat, sâmbătă, într-o  conferinţă de presă, dacă a avut discuţii cu cei din industria nunţilor şi când ar putea românii să îşi programeze acest eveniment.
 
„Am avut discuţii nu numai cu cei din industria nunţilor, am avut foarte multe discuţii în ultima perioadă cu reprezentanţi ai diversele industrii, fie că discutăm de Horeca, de organizatorii de evenimente, mă gândesc că nu sunt doar nunţi evenimentele la care asistăm, din Horeca, din marii retaileri, din industria alimentară şi cred că luna martie putem avea o discuţie aplicată despre un calendar pe termen mediu măcar, încât să existe predictibilitate”, a declarat  ministrul Sănătăţii.
 
„Toată lumea îşi doreşte predictibilitate, nu îşi doreşte o măsură pe care o luăm de azi pe mâine şi cred că în luna martie, când vom avea elemente concrete în ceea ce priveşte evoluţia pandemiei, putem să stabilim împreună programul încât, e o opinie personală acum luaţi-o ca atare, cred că începând din luna mai aceste tipuri de evenimente se pot relua, probabil cu anumite limitări, nu ştiu dacă se referă neapărat la număr, dar trebuie păstrate elemente de siguranţă care înseamnă o oarecare distanţare sau în cazul unor evenimente publice, nu neapărat nunţi, utilizarea măştii la tulpina Omicron este cel mai important element pentru că este o barieră mecanică care previne transmiterea”, a mai afirmat Alexandru Rafila.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările