Medicii de familie explică de ce se fac puţine teste COVID-19 în cabinetele lor: Am tot cerut o hartă a cabinetelor care testează

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

În cabinetele medicilor de familie se fac puţine teste pentru depistarea coronavirusului, deoarece testarea abia a început, a declarat, vineri, Raluca Zoiţanu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie, subliniind problemele cu care s-au confruntat medicii. Declaraţia vine în contextul în care ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a afirmat că speră ca medicii de familie să facă mai multe testări.

„Avem pacienţi foarte mulţi care îşi doresc testarea în cabinetele care au început să efectiv testeze pentru că toate celelalte rotiţe ale sistemului au funcţionat. Degeaba vrei să testezi în cabinet dacă nu ai încă contractul cu Casa de Asigurări finalizat, dacă nu ai încă datele de acces în Corona Forms primite de la STS, dacă nu îţi funcţionează încă datele după ce le-ai primit sau dacă ţi s-au terminat testele, de exemplu – pentru că ai cumpărat 50 şi în două zile au venit câte 20 şi ceva de pacienţi şi ai terminat rapid testele şi durează până-ţi comanzi altele. Acestea ar fi probleme obiective care ne opresc să testăm şi sigur că testarea este şi la început”, a explicat Raluca Zoiţanu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie, la Europa FM.

Raluca Zoiţanu a spus totodată că în locul unei liste pe site-ul Ministerului Sănătăţii cu medici care fac testarea, ar fi mai utilă o hartă a cabinetelor unde oamenii se pot testa.

„Nu de fiecare dată era numărul de programări, au mai scăpat şi câteva numere personale ale medicilor pe acea listă, iar acum pe listă sunt doar adresa cabinetului şi adresa de email, ceea ce, din nou, reprezintă o piedică în acces. Pacientul trebuie să se programeze înainte să vină la testare. Am tot cerut să fie cabinetele care testează puse pe o hartă vizibilă pe site-ul ministerului Sănătăţii şi a DSP-urilor la fel cum sunt centrele de evaluare sau centrele de vaccinare”, a adăugat Raluca Zoiţanu. 

În ultima perioadă, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, s-a plâns că deşi sunt peste 3800 de medici care au semnat contracte cu Casa de Sănătate pentru testarea COVID, se fac prea puţine teste. 

„Medicii de familie efectuează circa 10% din totalul testelor. E o mică creştere la medicii de familie. Sperăm să fie mai consistentă în zilele următoare. Aproape 11.000 de teste au efectuat medicii de familie din totalul de 110.000”, a declarat Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, adăugând că „situaţia rămâne preocupantă”

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite