Medic: „Nu învăţăm nimic din istorie, Gripa Spaniolă a avut 4 valuri. Acest val 3 o să ţină cam 2-3, maximum 4 luni“

Medic: „Nu învăţăm nimic din istorie, Gripa Spaniolă a avut 4 valuri. Acest val 3 o să ţină cam 2-3, maximum 4 luni“

Imagine: Comisia Europeană

România a înregistrat, miercuri, cel mai mare număr de infectări cu noul coronavirus de la începutul anului: 6.186 de cazuri noi în doar 24 de ore. În aceeaşi perioadă de timp, 89 de pacienţi au decedat, iar 1.266 de persoane erau internate la ATI. Rata medie a incidenţei la nivel naţional a ajuns la 3,23 la mie (‰). În Bucureşti au fost depistate 1.245 de noi infectări în 24 de ore, iar incidenţa a urcat la 4,49 la mie.

 
 
 Alături de Capitală, în scenariul roşu mai sunt judeţele: Timiş (5,84‰), Ilfov (5,35‰), Braşov (4,29‰), Cluj (3,93‰), Hunedoara (3,48‰), Constanţa (3,19‰), Alba (3,10‰), Sălaj (3,01‰).
 
Prima oară când România a înregistrat 6.481 de cazuri noi în 24 de ore a fost în 29 octombrie, la începutul valului al 2-lea. 
 

Cazurile actuale, mai grave decât cele din valul 2

 
Fostul manager al Spitalului „Victor Babeş” din Bucureşti, dr. Emilian Imbri, atrage atenţia asupra faptului că avem 6.000 de cazuri noi pe zi la debutul valului 3 al pandemiei şi – cu toate că România a înregistrat în valul 2 şi peste 10.000 de cazuri – acum spitalele sunt deja pline, deoarece cazurile sunt mai grave.
 
„Doar ieri avem 6.000 de infectări şi cu toate astea nu mai sunt paturi în spitale. De ce oare? Pentru că înainte erau cazuri uşoare, care puteau să stea şi acasă. Acum sunt bolnavi, au teste pozitive, ei continuă să rămână acasă şi stau până când realizează că sunt la o limită. Unii realizează la timp, alţii încă nu realizează şi ajung cu o zi, două peste această limită sensibilă şi cine încearcă să-i recupereze face eforturi foarte mari”, a declarat dr. Emilian Imbri.
 
Medicul spune că sunt multe persoane infectate care răspândesc virusul, fie pentru că nu ştiu, fie pentru că ignoră rezultatul pozitiv. „Eu vă asigur că în momentul ăsta circulă foarte mulţi oameni care sunt cu test pozitiv şi foarte mulţi care nu au testul, dar sunt infectaţi. Eu aş cere tuturor să transmită acest mesaj: măcar cei care ştiu că sunt infectaţi să şadă locului. Într-o astfel de situaţie, virusul circulă cu mască şi cu adeverinţă. Virusul s-a mascat, s-a împrietenit cu nişte persoane care îl transportă de colo, colo cu mască şi cu adeverinţă”, a mai declarat medicul.
 

Gripa Spaniolă a avut 4 valuri

 
Dr. Cristian Oancea, directorul medical al Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” din Timişoara, e de părere că singura soluţie pentru a trece cu bine de valul 3 al pandemiei şi pentru a atenua impactul următorului val este vaccinarea.
 
„Nu învăţăm nimic din istorie: Gripa Spaniolă a avut 4 valuri. Acest val 3 o să ţină cam 2-3, maximum 4 luni. Am văzut şi în Anglia şi în Cehia: vine puternic şi va trece puternic, depinde câte victime va lăsa. Noi trebuie să continuăm cu vaccinarea în forţă. Am văzut 15 state care au renunţat la vaccinarea cu AstraZeneca, dar puneţi (n.r.- la socoteală) şi zecile de state care continuă vaccinarea cu AstraZeneca. Dacă vom face aşa cum avem planul de vaccinare, putem să avem o toamnă în care să începem încet-încet să ne recăpătăm vieţile. Dacă vom continua cu vaccinarea în forţă, valul 4 va fi domol” e de părere dr. Cristian Oancea.
 

Virusul Gripei Spaniole s-a atenuat, dar nu a dispărut nici în prezent  

 
SARS-CoV-2 ar putea face mai puţine victime pe măsură ce răspândirea lui se extinde din ce în ce mai mult, sunt concluziile istoricului John M. Barry, autorul unei lucrări cu privire la pandemia de gripă spaniolă din 1918. Cercetătorul american a analizat felul în care a evoluat transmiterea virusului gripal de atunci, comparativ cu răspândirea noului coronavirus.
 
Păstrând proporţiile legate de particularităţile dintre cei doi agenţi patogeni – virusul gripal H1N1 şi noul coronavirus, SARS-CoV-2 –, concluziile istoricului arată că, în ansamblu, mortalitatea gripei spaniole s-a estompat odată cu larga răspândire a bolii, însă oamenii au fost nevoiţi să trăiască în continuare cu noua ameninţare. Autorul lucrării „The Great Influenza” (n.r. – Marea gripă) sugerează că la fel s-ar putea întâmpla şi cu pandemia de SARS-CoV-2.
 
Mutaţiile pe care virusul gripal din 1918 le-a suferit în procesul de răspândire au avut două consecinţe. Pe de o parte, schimbările repetate la nivel micro-molecular i-au împiedicat pe oamenii de ştiinţă de atunci să creeze un vaccin împotriva gripei spaniole, iar pe de altă parte, aceste mutaţii au avut ca rezultat o scădere semnificativă a numărului de morţi.
 
Epidemiologul-şef din Statele Unite, dr. Anthony Fauci, publica în 2009 un articol alături de doi cercetători specializaţi în răspândirea virusurilor gripale în care arătau că tulpina virală responsabilă în 1918 de răspândirea gripei spaniole a creat o „eră pandemică” în secolul trecut.
 
„Toate pandemiile care au avut loc de atunci – în 1957 (n.r. – H2N2, gripa asiatică), în 1968 (n.r. – H3N2) şi în 2009 (n.r. – AH1N1 sau gripa porcină) au fost generate de virusuri derivate din cel responsabil pentru gripa spaniolă din 1918. Virusul gripal pe care oamenii îl contractează an de an poate fi legat direct de cel al gripei spaniole”, a declarat, pentru „Washington Post“, cercetătorul Jeffery Taubenberger.
 

Medic: Din ce motiv s-ar putea dubla cazurile la ATI

 
Dr. Cristian Oancea, directorul medical al Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” din Timişoara, e de părere că numărul de cazuri grave de la ATI s-ar putea dubla din cauza lipsei dotărior din spitale.
 
„Un aspect despre care nu se discută: sunt paturi care necesită oxigeno-terapie cu flux mediu şi înalt. Dacă nu asiguri acestor pacienţi oxigen pe flux mediu sau înalt vor trece rapid în forme severe şi vor intra rapid în terapie intensivă. Deci e posibil să avem o dublare a numărului de cazuri în terapie intensivă comparativ cu valul 2. La ATI vorbim într-o primă fază de concentratorul acela portabil pentru formele uşoare spre moderate. De la formele moderate spre severe trebuie oxigeno-terapie din stocatoare pe flux mediu şi înalt. Dacă spitalele nu au flux de oxigen mediu şi înalt, aceste cazuri, la agresivitatea tulpinii britanice cu care ne confruntăm acum, devin forme severe în decurs de 7-10 zile şi nu ai unde să îi duci decât în ATI”, a declarat medicul la Digi24.
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările