Maramureş: Un urs de 4 ani, prins într-o capcană într-un loc greu accesibil, a fost salvat de poliţişti şi jandarmi VIDEO

Maramureş: Un urs de 4 ani, prins într-o capcană într-un loc greu accesibil, a fost salvat de poliţişti şi jandarmi VIDEO

FOTO academia barbatilor

Un urs de patru ani, prins într-o capcană într-un loc greu accesibil, a fost salvat de poliţişti şi jandarmi. Ursul era prins într-un cablu metalic de aproximativ 3.5 metri lungime, prevăzut cu laţ şi prins în arbori de arin.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe raza localităţii Repedea, în locul numit «Hecica», într-o zonă greu accesibilă auto, un urs s-a blocat într-o capcană. La faţa locului, într-o zonă muntoasă, pe un drum forestier, la aproximativ 700 de metri de ultima locuinţă, s-au deplasat poliţişti însoţiţi de reprezentanţi ai Gărzii Naţionale de Mediu, ai A.J.V.P.S Maramureş şi jandarmi maramureşeni, care au găsit ursul”, a transmis, luni, IPJ Maramureş.

Sursa citată a precizat că s-a stabilit că este vorba despre un exemplar de interes cinegetic din specia de vânat urs, mascul de circa 4 ani, care era prins într-un cablu metalic de aproximativ 3.5 metri lungime.

Cablul era prevăzut cu laţ şi era agăţat de arbori de arin.

„Pentru a reuşi să salveze ursul, tehnicianul veterinar l-a tranchilizat, după care s-a procedat la eliberarea acestuia din capcană. Întrucât ursul se afla într-o stare de sănătate bună şi nu prezenta leziuni, a fost lăsat în libertate”, a mai precizat Poliţia.

S-a deschis dosar penal pentru braconaj cinegetic, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările