Şi culmea, tot ea, epidemia, ne oferă şansa de a reforma anchilozatul sistem de învăţământ din România. Situaţia fără precedent în care ne aflăm ne-a scuturat bine, ne-a trezit la realitate şi ne-a pus în faţă soluţiile.
 
În 2018, cu ocazia Centenarului Marii Uniri, când preşedintele Klaus Iohannis a lansat proiectul „România Educată”, foarte puţini s-au încumetat să-l citească. Iar cei care l-au frunzărit au spus că e de necitit şi că e plin de vorbe goale. Şi e foarte probabil că aşa părea atunci. Dar, după ce epidemia de COVID-19 le-a impus tuturor elevilor şcoala online, enunţurile SF din programul preşedintelui au început să capete sens, să devină mai pământene.
 
Programul „România Educată” spune că arhitectura sistemului de învăţământ românesc trebuie să se bazeze pe trei piloni: personalizare şi asigurare a procesului educaţional pentru toţi elevii, flexibilitate şi adaptabilitate. În traducere liberă, aceasta înseamnă că sistemul ar trebui să ofere experienţe de învăţare pentru fiecare copil sau tânăr, pornind de la profilul şi înclinaţiile acestuia. Mai înseamnă că sistemul de educaţie ar trebui să stabilească rute flexibile de formare şi punţi de schimbare a parcursului de formare. În fine, sistemul ar trebui să se adapteze la schimbările de pe plan mondial şi la tendinţele viitorului.
 
Sună pretenţios şi complicat? Poate înţelegem mai bine unde trebuie să ajungă învăţământul românesc dacă pomenim câteva dintre dezideratele enunţate de „România Educată”. Conform proiectului, educaţia fiecărui elev ar trebui să fie individualizată, după nevoile şi aspiraţiile acestuia. Dacă fiecare copil este diferit, şi formarea sa ar trebui să fie diferită. Deci nu la grămadă, ca oile, şi Dumnezeu ştie ce se prinde de fiecare. Apoi, sistemul de educaţie ar trebui să fie unul echitabil şi de calitate pentru fiecare elev. Copiii care învaţă într-o şcoală dintr-un sat uitat de lume să aibă acces la profesori la fel de buni ca şi cei dintr-o şcoală de fiţe din Bucureşti. Sau invers, de ce nu? Profesorii ar trebui să fie şi mentori, nu doar zbiri, iar elevii ar trebui să poată opta pentru trasee flexibile de educare. Adică să facă mai multe ore din materiile pentru care au chemare şi mai puţine din celelalte. Asta, bineînţeles, după ce sunt consiliaţi ca să îşi dea seama mai bine ce le place, ce li se potriveşte, ce ar putea să devină în viaţă.
 
Evident, toţi cei care ne confruntăm cu problemele actuale ale sistemului de învăţământ românesc, gen WC-ul din fundul curţii, vom spune că enunţurile de mai sus sunt încă la stadiul de farfurii zburătoare. Paradoxal, însă, distanţa nu este atât de mare, iar soluţia, după cum spuneam, ne-a dat-o însăşi epidemia. Cheia este la internet, la soft-uri şi algoritmi capabili să facă tot ceea ce scrie în programul preşedintelui. Există în România oameni în stare să îi creeze.
 
Sigur, la început trebuie făcută o alfabetizare digitală, atât a profesorilor cât şi a elevilor, care să le uşureze lucrul cu programele şi tehnologia. Dar aceasta a început deja, trebuie doar implementată sistematic. Şi mai trebuie ca guvernul pe care preşedintele Iohannis l-a girat să vrea să transforme „România Educată” într-o educaţie reformată