Informare meteo de vânt puternic în întreaga ţară, de sâmbătă dimineaţă până luni la prânz. În zonele joase rafalele vor ajunge la 45 – 55 de kilometri la oră

Informare meteo de vânt puternic în întreaga ţară, de sâmbătă dimineaţă până luni la prânz. În zonele joase rafalele vor ajunge la 45 – 55 de kilometri la oră

În zonele montane rafalele vor ajunge la 80 – 90 de kilometri la oră Foto: Shutterstock

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o informare de vânt puternic care intră în vigoare sâmbătă dimineaţă. Până luni, la ora 10.00, vântul va sufla cu putere în întreaga ţară, rafalele ajungând la munte până la 90 de kilometri la oră.

Ştiri pe aceeaşi temă

Astfel, conform ANM, din a doua parte a nopţii de vineri spre sâmbătă (26/27 februarie) vântul se va intensifica treptat, la început în nord-est şi la munte, iar pe parcursul zilei de sâmbătă (27 februarie) în cea mai mare parte a ţării. Duminică (28 februarie) şi luni (1 martie) intensificări temporare ale vântului vor mai fi îndeosebi în regiunile estice şi în zona de munte.

Potrivit meteorologilor, se vor înregistra viteze la rafală, în general, de 45...55 km/h, iar în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali se vor depăşi 80...90 km/h. 

Iar la munte, în general la altitudini mai mari de 1500 m, vor fi intervale în care va ninge, iar în estul teritoriului, îndeosebi din a doua parte a nopţii de duminică spre luni (28 februarie/1 martie), şi pe parcursul zilei de luni (1 martie) vor predomina ninsorile. 

Potrivit ANM, vremea va intra într-un proces de răcire ce se va resimţi treptat în toate regiunile, astfel că valorile termice se vor situa în jurul celor normale.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările