FOTO Poliţistii au făcut portretul robot al fetei incendiate la Giurgiu

FOTO Poliţistii au făcut portretul robot al fetei incendiate la Giurgiu

Politie

Poliţia a făcut portretul robot al fetei care a fost incendiată pe un câmp din Giurgiu. Persoanele care recunosc trăsăturile enunţate de către poliţie, sunt rugate să apeleze la cea mai apropiată secţie pentru a oferi mai multe informaţii.

Conform portretului robot, tânăra ar fi avut între 20-30 de ani, 1.60-1.65 m înălţime şi o greutate de 50-55 de kilograme. De asemenea, din datele relatate de poliţie, acesta ar fi avut păr şaten, drept, de lungime mijlocie.

Cadavrul carbonizat a fost găsit pe un câmp lângă DN 6, în judeţul Giurgiu. O persoană a alertat autorităţile că are loc un incendiu, care s-a dovedit a fi de fapt trupul unei persoane care a fost găsit pe fragmentele unei valize. Victima era legată cu sârmă şi nu era în viaţă în momentul incendierii, conform unor surse judiciare, relatează StirileKanalD.

Cadavrul a fost dus la Serviciul de Medicină Legală din Giurgiu pentru a se efectua autopsia şi stabili cauza decesului. Poliţia a deschis o anchetă la care vor participa specialişti criminalişti de la Poliţia Română.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările