Adrian Marinescu: „Următoarele 2-3 luni vor fi grele, cu multe infectări”. Când vom avea un echilibru al situaţiei

Adrian Marinescu: „Următoarele 2-3 luni vor fi grele, cu multe infectări”. Când vom avea un echilibru al situaţiei

FOTO: Comisia Europeană

Directorul medical al Institutului Matei Balş, Adrian Marinescu, crede că următoarele două, trei luni vor fi grele, cu multe infectări în fiecare zi, şi spune că la sfârşitul verii ar putea să apară un echilibru.

Ştiri pe aceeaşi temă

Întrebat la emisiunea Marius Tucă Show de la Aleph News cum va trece România prin următoarea perioadă, Adrian Marinescu a spus că următoarele luni vor fi dificile, dar că speră să scadă numărul cazurilor severe, arată Mediafax.

„Următoarele 2-3 luni vor fi grele, cu multe infectări în fiecare zi. Ce sper este să se vadă la nivelul cazurilor severe, care să scadă în momentul în care totuşi cei care se vaccinează, şi cei mai mulţi sunt persoane vulnerabile, nu se vor mai îmbolnăvi. (...) Următoarele 2-3 luni nu vor fi uşoare, Eu cred că din iunie o să se vadă uşor-uşor, dar am spus că la sfârşit de vară mă gândesc să fie un echilibru”, a spus medicul.

Acesta crede că efectul vaccinării se va vedea, dar că valul trei ne-a prins cu puţine persoane vaccinate: „Din păcate, ne-a prins valul al treilea cu un număr prea mic de persoane vaccinate. În Israel, în momentul în care au avut 25 sau 30% dintre cei vulnerabili vaccinaţi s-a văzut ca efect”.

Întrebat despre locurile de Terapie Intensivă de la Matei Balş, medicul Adrian Marinescu a spus că acestea „sunt aproape întotdeauna ocupate, când se eliberează un loc el e deja pregătit să fie ocupat”.

„Chiar dacă avem 30-40 de locuri în fiecare zi, 7 din 7 zile, dacă 20 de oameni sunt în camera de gardă şi încă 20 se internează după, în a doua parte a zilei nu mai sunt locuri”, a explicat directorul medical al Institutului Matei Balş.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările