Din 2 august, copiii cu vârste între 12 şi 17 ani se vor putea vaccina cu serul Moderna

Din 2 august, copiii cu vârste între 12 şi 17 ani se vor putea vaccina cu serul Moderna

FOTO Shutterstock

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că, din data de 2 august, se va putea vaccina în ţara noastră cu vaccin de la Moderna pentru grupa de vârstă 12 – 17 ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Pe data de 23 iulie Agenţia Europeană a Medicamentului a aprobat extinderea indicaţiei de administrare a vaccinului de la compania Moderna pentru grupa de vârstă 12 – 17 ani. Ca atare din 2 august în România se va putea vaccina cu vaccinul de la compania Moderna pentru această grupă de vârstă. În aceste zile se optimeaază platforma naţională de programare care să permită începând cu 1 august programarea celor care doresc să se vaccineze cu vaccinul de la compania Moderna. Procedurile şi modalităţile de vaccinare sunt similare cu populaţia de peste 18 ani. Practic, schema de vaccinare este nemodificată constă în două doze administrate la interval de 28 de zile”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, marţi, într-o conferinţă de presă. 
 
El a precizat că pentru vaccinarea acestei grupe de vârste este nevoie de acordul părinţilor sau al tutorelui legal.
 
Vaccinarea va avea loc în centre unde există vaccin de la Moderna şi în cabinetele medicilor de familie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările