Dilemă de Evul Mediu: să-ţi duci copilul la medic sau să te rogi

Dilemă de Evul Mediu: să-ţi duci copilul la medic sau să te
rogi

Atunci când au probleme medicale, copiii trebuie duşi imediat la medic

Pedeapsă drastică pentru doi părinţi din Statele Unite ale Americii care şi-au lăsat bebeluşul să moară preferând să se roage decât să-l ducă la spital. Cei doi, membri ai unei biserici din Oregon, care înlocuieşte medicina cu rugăciunile, s-au ales cu câte şapte ani de închisoare, fiind acuzaţi de ucidere din culpă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cazul nu i-a luat prin surprindere pe specialiştii de la noi, care susţin că astfel de situaţii există şi în România, în special în comunităţile izolate, de vină fiind modelul cultural împământenit de zeci de ani. „Când părinţii refuză ajutorul medical ei trebuie decăzuţi din drepturile părinteşti şi, astfel, copilului trebuie să i se dea o şansă la viaţă. Acestor copii li se ia dreptul la viaţă de către nişte părinţi iresponsabili, punând religia în faţa interesului copilului. Din păcate, deşi trăim în secolul XXI, şi la noi există culte religioase care interzic transfuzia de sânge considerând-o un păcat, expunându-şi membrii familiei – copii, părinţi – la deces. Ne confruntăm cu asemenea practici religioase, dăunătoare, şi care nu fac decât victime în loc să salveze oameni”, susţine Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC).

Părinţii iresponsabili trebuie decăzuţi din drepturi

Cea mai recentă situaţie care a ajuns în atenţia opiniei publice este cea a unei fetiţe din Iaşi, diagnosticată cu cancer renal încă de la vârsta de doi ani, ai cărei părinţi au refuzat să o mai trateze pe motiv că medicii vor să îi vândă organele copilei. Cu toate că Avocatul Poporului s-a autosesizat în acest caz, iar Protecţia Copilului a intervenit, în ianuarie 2018, dispunând efectuarea îngrijirilor paliative la domiciliu, fetiţa s-a stins din viaţă o lună mai târziu.

„Dacă le iei copiii şi-i decazi din drepturi, astfel de situaţii se mai întâmplă. Problema la noi nu este în legislaţie, pentru că legile noastre sunt la fel ca şi cele din Norvegia, de exemplu. Problema e că legislaţia nu se aplică. Într-un astfel de caz, trebuie anunţată imediat Protecţia Copilului. Însă e important de reţinut că nicio biserică mare nu are interdicţii de acest gen, cele care pun interdicţii pentru tratamentul medical sunt mai degrabă mişcările sectare. Sau, mai sunt acele situaţii care se regăsesc în comunităţile izolate, unde preotul e stăpânul lumii. În comunităţile izolate, rupte de lume, se pot întâmpla astfel de excese”, spune şi sociologul Alfred Bulai, adăugând că părinţii iresponsabili trebuie condamnaţi.

„Avem două situaţii în România. Sunt acei oameni care merg în ultimă instanţă la doctor sau refuză să o facă pentru că nu sunt obişnuiţi ori nu au resurse. E un model cultural, că te îngrijeşti singur. Există, pe de altă parte, un alt gen de motivaţie, care este mult mai profundă: fundamentalismul religios. Întrebarea e cine îi dă dreptul părintelui să ia decizii care să afecteze copilul”, a completat Alfred Bulai.

Cu poliţia la uşă

Şi, cel puţin în cazul micuţilor, specialiştii în medicina de urgenţă care ajung la domiciliu, pot chema poliţia dacă văd că un părinte refuză cu rea-credinţă să-şi trateze copilul. „Rugăciunea nu înlocuieşte de niciun fel partea ştiinţifică. Rugăciunea îşi are rostul ei, ne rugăm, avem credinţă, dar trebuie să facem ceea ce este corect de făcut atunci când situaţia o impune: trebuie mers la doctor, trebuie urmat sfatul medicului, şi să acceptăm să fim trataţi corespunzător. Credinţa nu poate înlocui tratamentul medical. Există proceduri pentru situaţiile de acest gen pentru că copilul este minor şi dacă părintele, vedem că cu rea-credinţă, nu vrea să îl îngrijească, anunţăm poliţia. Dacă persoana e adultă şi semnează pe proprie răspundere, ea fiind conştientă, nu te poţi opune voinţei acesteia”, au explicat specialişti în medicină de urgenţă.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările