Cum vede Raed Arafat petrecerile începând din acest weekend, primul în care se vor aplica măsurile de relaxare

Cum vede Raed Arafat petrecerile începând din acest weekend, primul în care se vor aplica măsurile de relaxare

Şeful DSU, Raed Arafat. Imagine:InquamPhotos / George Călin

Şeful DSU, Raed Arafat, spune că încă nu ar participa la o petrecere în spaţiu închis, însă ar accepta o invitaţie la masă într-un restaurant. El a adăugat că şi până acum tinerii au făcut petreceri, dar speră că aceştia vor respecta regulile de protecţie şi vor merge la vaccinare.

Ştiri pe aceeaşi temă

„La o petrecere, mâine, în spaţiul închis, nu cred că eu aş merge, chiar dacă sunt vaccinat. Încă! Mai aştept. Eu, personal, nu aş merge. Eu personal, care nu sunt om de petreceri, nu merg de regulă la petreceri, însă dacă mă invită cineva în spaţiu închis, aş spune că încă mai aştept. Dacă mă invită la o masă în spaţiu închis, să stăm să mâncăm la o masă, să discutăm... Este cu totul altfel. Este contactul”, a spus Raed Arafat joi, la Antena 3.
 
El spune că la club sau în discotecă contactul este mai apropiat.
 
„Petrecerea sau discoteca sau în club... este altfel de contact, mult mai apropiat, de regulă e mai aglomerat, lumea se mişcă foarte mult. Pe când la masă stai, mănânci şi discuţi cu oamenii care sunt în jurul tău”, a mai spus Arafat.
 
El a adăugat că şi până acum tinerii au făcut petreceri.
 
„De ce să ne ascundem acum? O făceau şi până acum. Trebuie respectate aceste reguli. Nu cred că tinerii vor da petreceri şi se vor testa cu teste rapide. Eu sper ca în viitor să avem tineri vaccinaţi”, a mai spus şeful DSU.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările