Vestea că inamicul public numărul unu al planetei a fost executat ieri-noapte de un comando american este, fără nicio îndoială, o ştire istorică. Nu doar pentru că vine într-un an în care, peste câteva luni, se împlineşte un deceniu de la cel mai sângeros atentat al tuturor timpurilor. Pe 11 septembrie 2001, fanaticii lui Osama bin Laden dădeau o lovitură de moarte Americii. Nimeni n-ar fi crezut până atunci că ei vor izbuti ceea ce nu s-a mai întâmplat din al Doilea Război Mondial - un atac de asemenea proporţii pe tărâmul celei mai puternice naţiuni a lumii.

Scurt remember: cei 19 terorişti-sinucigaşi au deturnat patru avioane pline cu pasageri, pe care le-au folosit apoi ca „proiectile vii" pentru a distruge Turnurile Gemene şi clădirea Pentagonului. Bilanţul: peste 3.000 de morţi şi 6.000 de răniţi. Adică mai mult decât numărul total al victimelor provocate de japonezi în timpul atacului de la Pearl Harbour. Cu diferenţa că, în vremurile noastre, majoritatea celor ucişi este formată din civili, nu din militari. Dar dincolo de monstruozitatea faptelor, ofensiva orchestrată de Al-Qaeda ne-a arătat cât de fragilă poate fi civilizaţia în faţa barbariei dezlănţuite.

Nu putem vorbi de moartea celui mai căutat criminal al momentului, spunea ieri-dimineaţă preşedintele Barack Obama, fără să ne amintim de atacul din 11 septembrie 2001. La fel trebuie să fi gândit şi miile de americani care au ieşit să aclame victoria pe străzile New York-ului, la câţiva paşi de locul tragediei de acum zece ani. Bucuria lor a fost trăită, sunt sigur, de milioane de alţi oameni din lumea întreagă, care păstrează încă în memorie imaginile din acea zi neagră.

De altfel, acesta este motivul pentru care lichidarea lui Osama reprezintă mai mult decât o simplă operaţiune armată de succes. După atâtea eşecuri şi deziluzii, de la interminabilele conflicte din Orientul Mijlociu şi până la costisitoarele invazii din Afganistan şi Irak, de la gafele comise de administraţia Bush şi până la stânjenitoarele dezvăluiri de pe WikiLeaks, Occidentul avea nevoie de o speranţă. Şi ce poate fi mai încurajator decât să afli că însăşi personificarea „Răului" a fost făcută una cu pământul?

Evident, această bătălie câştigată nu este de ajuns pentru ca lupta contra terorismului să-şi fi atins scopul. În fond, în spatele recent răposatului „Diavol" încep să răsară alţi Bin Ladeni. Deja discutăm azi despre cine va fi urmaşul său la şefia reţelei Al-Qaeda, despre posibilele tentative de răzbunare ale extremiştilor islamişti, despre ridicarea nivelului de alertă internaţională. Ceea ce înseamnă că degeaba i-am aruncat cadavrul pe fundul oceanului - fantoma lui Osama va continua să ne bântuie!