Cel mai mare număr de decese din cauza cancerului, anul trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În pandemie, spitalele au fost aproape inaccesibile pentru pacienţii non-COVID
În pandemie, spitalele au fost aproape inaccesibile pentru pacienţii non-COVID

Dacă, în 2019, 50.000 de români şi-au pierdut viaţa din pricina diverselor forme de cancer, în 2020, numărul acestora a crescut la 60.000. În principal, pentru că, din cauza pandemiei, accesul la  tratamente şi investigaţii a fost îngreunat, iar depistarea precoce nu a mai fost posibilă.

În timpul pandemiei, internările pentru bolnavii non-COVID au scăzut cu 80%, iar acest lucru a avut efecte devastatoare, mai ales pentru pacienţii oncologici. Cei care se aflau în tratament sau aveau nevoie de investigaţii medicale cu greu şi-au mai putut găsi un medic curant, protocoalele de siguranţă sanitară obligatorie înainte de orice şedinţă a lungit foarte mult timpul de aşteptare, iar pacienţii cu simptome pur şi simplu nu au mai venit la spital pentru diagnosticare de teama infecţiei. 

Radu Gănescu, preşedinte Asociaţia C.O.P.A.C, a declarat pentru ProTV.: ”Au fost nişte decizii care clar au afectat actul medical. Pacienţi care aveau forme de cancer care aveau nevoie de intervenţie chirurgicală n-au putut să facă acest lucru, pentru că spitalele au fost închise şi managerii au considerat că multe dintre ele nu sunt urgenţe. Perioada în care ei trebuiau să se transfere în alte spitale, la alţi medici a durat mai mult decât perioada în care aveau controlul.”​

În 2019, aproape 50.000 de români s-au stins din cauza cancerului, iar anul trecut cifrele au urcat la 60.000 de decese. 40% din formele de cancer dominante la noi pot fi prevenite, potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii.

Executivul european a adoptat săptămâna trecută un plan de combatere a cancerului astfel încât orice pacient oncologic să fie tratat la fel indiferent de ţara în care trăieşte.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite