Ce date are ministrul Sănătăţii cu privire la implementarea paşaportului de vaccinare la nivel european

Ce date are ministrul Sănătăţii cu privire la implementarea paşaportului de vaccinare la nivel european

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu. Imagine: Mediafax

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, afirmă că eventualele facilităţi pe care le-ar putea oferi aşa-numitul paşaport de vaccinare reprezintă un beneficiu secundar protecţiei pe care serul o oferă. Întrebat dacă din discuţiile la nivel european balanţa înclină spre adoptarea unui astfel de document, ministrul a răspuns că lucrurile ar putea să meargă în această direcţie.

 
 
„Cred că vaccinurile ajută şi cred că ăsta este motivul principal pentru care le promovăm. Dacă asta se va concretiza într-un paşaport de vaccinare sau într-o altă formă care să sublinieze ceea ce am spus, că vaccinurile ajută, asta e o întrebare la care răspunsul va fi unul european”, a afirmat Vlad Voiculescu.
 
Întrebat dacă el crede că românii vor fi mai dispuşi să se vaccineze dacă vor avea facilităţi precum a nu mai sta în carantină, Voiculescu a spus că decizia de vaccinare a fost luată deja, de cei mai mulţi români.
 
„Eu ştiu foarte multe persoane care fie s-au vaccinat deja, fie aşteaptă să fie vaccinate. Ştiu foarte puţine persoane care să îşi pună problema mă vaccinez sau nu mă vaccinez dacă mi se dă ceva sau dacă am un avantaj sau altul. Cred că este... orice avantaj care ar putea să survină de pe urma faptului că eşti vaccinat este secundar celui principal, şi anume acela că rămâi sănătos şi îi protejezi şi pe ceilalţi”, a adăugar ministrul Sănătăţii.
 
Întrebat dacă din discuţiile la nivel european balanţa inclină spre un paşaport de vaccinare, cu facilităţii, el a spus: „Din informaţiile pe care le am, lucrurile ar putea să meargă în acea direcţie”.
 
Voiculescu a afirmat că nu a discutat despre acest subiect cu preşedintele Klaus Iohannis.
 

Reuniune CE pe tema certificatului de vaccinare 

 
Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, necesitatea unei abordări unitare în legătură cu certificatele de vaccinare şi că acestea ar trebui utilizate pentru scopuri medicale.
 
„Referitor la certificatele de vaccinare, Preşedintele României s-a pronunţat pentru o abordare coordonată şi unitară la nivel european, susţinând că certificatul de vaccinare ar trebui utilizat pentru scopuri medicale, iar procesul de identificare a elementelor tehnice pe care să le conţină un certificat la nivel european va trebui să continue. Preşedintele Klaus Iohannis s-a pronunţat pentru operaţionalizarea cât mai rapidă a mecanismului european de donare a vaccinurilor pentru sprijinirea statelor terţe”, se mai arată în informarea Administraţiei Prezidenţiale.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările