Care sunt simptomele uşoare de COVID-19, când poţi sta acasă şi când trebuie să mergi la spital. Sfatul dr. Musta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pacienţii asimptomatici sau cu forme uşoare de COVID-19 vor fi monitorizaţi şi trataţi de medicii de familie. Medicul Virgil Musta, şeful Clinicii de Infecţioase de la Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara, a explicat la Digi24 ce însemană simptome uşoare şi când este momentul în care pacienţii trebuie să meargă la spital.

„Pacienţii care au durere de gât, tuse care nu e intensă, scaune diareice, lipsa gustului, a mirosului, acestea sunt forme uşoare când pacienţii pot rămâne acasă.

Dacă au semne de infecţie de căi respiratorii, lipsă de aer, tuse intensă, febră, acestea recomandă internarea sau prezentarea la evaluare pentru a se lua decizii de internare sau de rămânere la domiciliu, în funcţie şi de locurile în spital", a spus Musta.

Când trebuie să mergem la spital

Medicul a precizat şi după cât timp de simptome uşoare, dar persistente, ar trebui pacienţii să meargă la spital, arată digi24.ro.

"La acest virus, în 5 – 7 zile starea se înrăutăţeşte, simptomele devin mai grave, atunci trebuie să sune la 112 ca să se interneze.

Dacă durează peste o săptămână este bine să se prezinte pentru evaluare pentru a analiza sindromul inflamator sau de coagulare şi să primească recomandări. Evaluarea se face într-o singură zi, când se fac investigaţii biologice conform unui protocol, investigaţii imagistice. Pacientul poate fi trimis acasă sau, dacă se consideră că este cazul, să fie internat într-un spital nivel 1 sau spital suport.

Acum, noi nu avem niciun loc, tot ce se prezintă pentru evaluare direcţionăm spre spitalele suport.", potrivit lui Virgil Musta.

Şi medicul de familie îşi poate da seama dacă pacientul respiră greu sau sacadat, a spus medicul.

Singura posibilitate de a determina cât de gravă este problema respiratorie este determinarea saturaţiei oxigenului. Dacă pacientul are o saturaţie scăzută, trebuie făcute investigaţii biologice, a precizat medicul.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite