Brâncuşi şi independenţa justiţiei

Cum reacţionăm dacă un om rău, să zicem că e prim-ministrul, face o faptă bună ? Păi, întâi, ne revenim din şoc. După aia, în mod normal, analizăm fapta respectivă, ca să înţelegem dacă e cu adevărat bună, dacă ajută, măcar în parte, comunitatea sau e doar o altă iluzie propagandistică.

Recent a fost adusă în spaţiul public o dispută legată de hotărârea judecătorească prin care o sculptură a lui Brâncuşi a fost trecută din proprietatea statului în proprietatea unor persoane fizice, ca urmare a reglementărilor privind retrocedarea unor categorii de bunuri.

Reprezentaţii statului, cu premierul în frunte, susţin că hotărârea a fost greşită în mod grav pentru că la dosar există dovada unui contract prin care respectiva sculptură fusese cumpărată, în mod valabil, de stat, astfel că nu trebuia retrocedată.

În acest sens, premierul i-a solicitat ministrului Justiţiei să sesizeze CSM pentru a efectua verificări în legătură cu o eventuala săvârşire a unei abateri disciplinare de către judecător/judecători.

Eu nu ştiu cine are dreptate pe fondul litigiului, statul sau particularul, dar ştiu că legea dă dreptul şi pentru stat şi pentru particular de a sesiza CSM-ul pentru a face verificările necesare atunci când există indicii serioase că judecătorul/judecătorii cauzei au comis erori grave sau au „greşit” intenţionat.

Astfel, potrivit art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, constituie abatere disciplinară exercitarea funcţiei de judecător/procuror cu rea-credinţă sau cu gravă neglijenţă.

Iar art. 99/1 din Legea nr. 303/2004 prevede că există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane şi că există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

De asemenea, potrivit art. 509 al. 1 pct. 4 din Codul de procedură civilă, dacă se confirmă săvârşirea abaterii disciplinare constând în exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau cu gravă neglijenţă, hotărârea judecătorească în discuţie poate fi desfiinţată pe calea revizuirii, iar procesul va fi rejudecat.

Deci, atunci când sunt indicii rezonabile de rea-intenţie sau de gravă greşeală/neglijenţă, există temei legal pentru a cere CSM să analizeze dacă o hotărâre judecătorească  este sau nu rezultatul încălcării legilor de către judecător.

Din păcate, mai multe aparate propagandistice, deja supraîncălzite de iminenta începere a campaniei electorale, au reacţionat ca taurul la roşu sau ca muşchiul broaştei la curentul electric. Au lansat pe piaţă, la foc automat, vechile şabloane cu atacarea independenţei justiţiei pentru vina de blasfemie la adresa unei hotărâri judecătoreşti.

Mai uşor cu misticismul în justiţie. Să nu uităm câte dispute (şi găuri în buzunarele noastre) au generat hotărârile judecătoreşti în cazul parcului Bordei, de exemplu, sau al altor retrocedări cu cântec.

Greşelile grave din hotărârile judecătoreşti, dacă există, nu trebuie „înghiţite” la pachet cu apărarea independenţei justiţiei. Pentru că ele nu fac parte din acelaşi pachet cu independenţa justiţiei.

Cu alte cuvinte, să nu transformăm într-o paranoia apărarea independenţei justiţiei. Riscăm ca, în curând, să-i auzim pe aceiaşi talibani cum vor acuza CEDO că încalcă independenţa justiţiei pentru că pronunţă hotărâri prin care contrazic instanţele dâmboviţene.

Şi judecătorii sunt oameni, iar nu creaturi divine. Când obosesc sau se plictisesc de greaua misiune care le apasă umerii, nu se odihnesc pe nişte nori din înaltul cerului, ci, după caz, îşi iau concediu, se pensionează sau trec în avocatură. Nimic mistic în asta.

Atunci când judecătorii greşesc în mod grav, există o lege laică, lumească, care îi sancţionează. Să lăsăm legea să lucreze. Chiar dacă, până acum, legea a cam lucrat în gol şi chiar dacă, uneori, cel care îşi aduce aminte de mecanismul ăsta e un om rău şi antipatic.

text de Dan Mihai – avocat 

Mihai este jurist, cu 34 de ani vechime, din care 20 ca avocat. Este membru al APADOR-CH din 2001. Domeniile de expertiză: legislaţie penală, transparenţă decizională, acces la informaţiile de interes public, libertate de exprimare