În urma campaniei „Opreşte barbaria – Salvează ciocârlia”, legea vânătorii a fost adoptată cu modificările propuse de ONG-uri

În urma campaniei „Opreşte barbaria – Salvează ciocârlia”, legea vânătorii a fost adoptată cu modificările propuse de ONG-uri

Ciocârlia de câmp se mai vânează doar în şase ţări din UE

În urma campaniei „Opreşte barbaria. Salvează ciocârlia!”, deputaţii au votat o formă a legii vânătorii care conţine multe dintre amendamentele aduse de ONG-uri. În plus, Ministerul Mediului a redus cota de vânătoare pentru ciocârlie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mesajul societăţii civile din România, întărit de un spot video devenit viral, a dus la modificări esenţiale ale unui act legislativ care ameninţa să încalce dreptul la proprietate şi legislaţia privind protecţia mediului, se arată într-un comunicat de presă al Societăţii Ornitologice din România. Astfel, forma care a trecut astăzi de Camera Deputaţilor conţine o bună parte din modificările propuse de către societatea civilă.

„A dispărut precizarea privind dreptul la servitute din articolul 4. Vânătorii au nevoie de acordul proprietarilor de teren pentru a-şi face instalaţiile temporare pe terenul acestora, aşa cum ar fi şi de bun simţ. S-au modificat în bine perioadele de vânătoare pentru 11 specii de păsări sălbatice, iar acest lucru s-a întâmplat după ce, la solicitarea noastră, pe adresa Ministerului Mediului a sosit o scrisoare din partea Comisiei Europene”, a precizat Luminiţa Tănăsie, directorul Coaliţiei Natura 2000.

„Un aspect extrem de important pentru noi este scoaterea gâştei de semănătură (Anser fabalis) de pe lista de specii care se vânează. În România în timpul iernii pot fi văzute aproximativ 20 de exemplare din această specie, cu rare excepţii, şi cu mult noroc maxim 100 de exemplare, iar cota de recoltă aprobată era de peste 25.000 de exemplare în 2014”, a declarat Marina Drugă, expert în legislaţie de mediu din cadrul Societăţii Ornitologice Române.

Ministerul Mediului a redus cota de vânătoare la ciocârlie

De altfel, tot ca urmare a campaniei „Opreşte barbaria, salvează ciocârlia” Ministerul Mediului a redus cota de vânătoare la ciocârlie în noul sezon de vânătoare 2015 – 2016 printr-un nou Ordin de Ministru. Astfel a fost redus numărul de indivizi care pot fi vânaţi într-o singură zi, de la 100 la 50, iar cota totală de recoltă a scăzut la 363.000 de la cele peste 600.000 de exemplare care puteau fi doborâte anual. „În continuare, credem că această specie nu are ce să caute pe lista păsărilor care se vânează, dar este un prim pas pe drumul cel bun. Societatea Ornitologică Română îşi va continua eforturile pentru a opri vânătoarea de păsări cântătoare”, a concluzionat Marina Drugă, expert în legislaţie de mediu din cadrul Societăţii Ornitologice Române.

O lege care cântă a pagubă

Respins de Senat anul trecut, proiectul de lege pentru modificarea Legii vânătorii a fost adoptat de Camera Deputaţilor la finalul lunii februarie, în ciuda avertisementelor specialiştilor în domeniu.

Înaintea amendamentelor, proiectul încălca dreptul constituţional la proprietate privată, deoarece permitea vânătoarea pe terenurile aflate în proprietate privată fără acordul proprietarilor şi acorda drept de servitute vânătorilor. De asemenea, proiectul obliga proprietarii să accepte instalarea unor instalaţii vânătoreşti temporare.

În plus, legea prelungea cu până la trei luni perioada de vânătoare pentru 18 specii de păsări, precum gâsca de vară, graurul, lişiţa, şitarul de pădure sau mai multe specii de raţă sălbatică.

Propunerea legislativă a fost iniţiată de parlamentarii Florin Iordache, Ion Mocioalcă, Florin Pâslaru, Angel Tîlvăr, Petru Gabriel Vlase, Aurel Vlădoiu, Ioan Chelaru, Ion Rotaru (PSD), Kelemen Atilla-Béla-László (UDMR),Bogdan Ciucă (PC) şi a fost adoptată de Camera Deputaţilor în 25 februarie, cu 303 voturi "pentru", 11 "împotrivă" şi 16 abţineri.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările