Vîlceanu, despre controversele privind afacerile familiei: Această chestiune, că aş folosi părinţii paravan, nu se justifică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Inquam Photos/ Alexandra Pandrea
Foto: Inquam Photos/ Alexandra Pandrea

Noul ministru al Finanţelor, Dan Vîlceanu, a făcut precizări referitoare la controversele privind afacerile familiei, menţionând că nu îşi foloseşte părinţii drept paravan pentru a derula contracte cu statul.

Afirmaţiile au fost făcute în contextul contractelor pe care firma părinţilor lui Dan Vîlceanu le derulează cu Complexul Energetic Oltenia.

Există o companie a părinţilor mei, înfiinţată în 1997, când aveam 18 ani. Această chestiune, că aş folosi părintii paravan, nu se justifică. Să faci asta la 18 ani, trebuie să fii cel puţin precoce. În politică, acuzaţiile se fac şi fără fundament, de multe ori. În ceea ce priveşte contractele declaratate, toate, absolut toate, acele contracte nu au fost câştigate decât prin licitaţie publică. E una dintre cele mai mici companii care au afaceri cu CEO”, a declarat Dan Vîlceanu.

Dan Vîlceanu, scos din dosarul de evaziune

Surse judiciare au declarat, pentru “Adevărul”, că Dan Vîlceanu a fost scos din dosarul de evaziune fiscală care viza firma părinţilor săi, deschis ca urmare a unei sesizări a ANAF.  Cauza a fost disjunsă pentru un membru al familiei sale, au precizat sursele menţionate. După venirea la putere a PNL, cei doi directori ai Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Gorj care au realizat controlul au fost detaşaţi în alte judeţe

“Aţi văzut o acuzaţie care nu s-a confirmat. Nu s-a întâmplat absolut nimic cu niciun angajat al ANAF. Nu e usor să fii opozant PSD într-un judeţ cum e judeţul Gorj. Nu-mi stă în caracter să mă plâng public. Vă spun doar atât: când îţi vine un angajat al ANAF şi îţi spune “nu intelegi ca am ordin de la Craiova?”, e urât”, a completat ministrul.

Referitor la menţionarea în declaraţia de avere a unor titluri de stat în valoare de 700.000 de lei, Vîlceanu susţine că banii provin din lichidarea a două companii pe care le-a lichidat când a devenit parlamentar.

Acuzaţii de traseism politic

Dan Vîlceanu şi-a început cariera politică la PSD, fiind preşedinte al Tineretului Social-Democrat Gorj în perioada 2006-2009. Ulterior, a mers la PDL, iar când democrat-liberalii au fuzionat cu PNL, a preluat conducerea organizaţiei liberale Gorj.

„Am văzut în această perioadă toţi sfinţii şi îngerii din politica românească că au sărit să critice acest lucru. Am fost într-o organizaţie de tineret în urmă cu mai bine de 10 ani, lucru pe care nu l-am ascuns. Dacă ăsta e păcatul meu politic, îl duc aşa cum e”, a precizat ministrul.


 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite