Victor Ponta: Programul început, de achiziţionare de elicoptere pentru SMURD, va continua şi anul viitor

Victor Ponta: Programul început, de achiziţionare de elicoptere pentru SMURD, va continua şi anul viitor

Victor Ponta

Prim-ministrul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la inaugurarea noii Unităţii de Primiri Urgenţe - SMURD Târgu Mureş, că programul de achiziţionare de elicoptere pentru SMURD va continua şi anul viitor.

Ştiri pe aceeaşi temă

"Sunt convins că, dacă vrem să facem ceva cu adevărat bun, trebuie să investim în toate segmentele, pentru că altfel, dacă ne oprim doar la un anumit moment, vom pierde vieţi omeneşti şi vom pierde eforturile extraordinare pe care le fac cei din sistemul de urgenţă. (...) Ieri, înainte de a veni la Târgu Mureş m-am oprit la Ghimbav, la Braşov, am discutat cu reprezentanţii Eurocopter şi am confirmat faptul că programul început, de achiziţionare de elicoptere pentru SMURD va continua şi anul viitor, vom avea elicoptere şi pentru celelalte centre, aşa cum Ministerul Sănătăţii a hotărât", a declarat Victor Ponta.

Premieră în lumea medicală! Iaşiul, printre cele trei centre din ţară care poate oferi consultaţii la distanţă FOTO

Prim-ministrul a arătat că doreşte să creadă că anul viitor, pe baza unei noi legi "mai corecte, mai funcţionale şi a unei finanţări mai bune a sistemului de sănătate, proiectele extraordinare începute pot să continue".

„O să fiu bucuros dacă alţi prim-miniştri după mine vor inaugura ceea ce începem noi anul acesta şi anul viitor. Până la urmă sunt realizări ale noastre ca ţară, ale sistemului medical şi trebuie să ne mândrim cu toţii, indiferent dacă am contribuit mai mult sau mai puţin", a afirmat Victor Ponta.

În cadrul festivităţii de inaugurare a UPU-SMURD Târgu Mureş, ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, a declarat că ministerul doreşte elaborarea unei strategii de creştere a sistemului de sănătate, informează Agerpres.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările