Vanghelie, despre suspendările lui Traian Băsescu: Prima dată am susţinut-o pentru că eram mai tânăr şi mai prost

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marian Vanghelie
Marian Vanghelie

Vicepreşedintele PSD, Marian Vanghelie, crede că pactul de coabitare dintre preşedinte şi premier nu a fost o greşeală, în schimb, Vanghelie apreciază că încercările de demitere a preşedintelui nu trebuiau iniţiate.

"Eu fac parte din cei care nu cred că pactul de coabitare a fost o greşeală", le-a spus Vanghelie reprezentanţilor PSD la "Atelierul pentru muncă şi relaţia cu sindicate", afirmând că era nevoie de acest lucru, "după toată nebunia care a existat".

Vanghelie a mai spus că el consideră că a fost o greşeală încercarea de suspendare a preşedintelui, şi prima, şi a doua, arătând că prima dată a susţinut-o deoarece era "mai tânăr şi mai prost".

"Eu cred că după toată nebunia care a existat... şi eu cred că a fost o greşeală că am vrut să-l suspendăm. A fost şi prima dată, a fost şi a doua dată. Prima dată am susţinut, că am fost mai tânăr şi mai prost. Astăzi cred că trebuie să facem de aşa manieră să întrebăm cu subiect şi predicat: domnule preşedinte sunteţi de acord (...), consideraţi că aceste proiecte sunt vitale pentru România? Veniţi şi semnaţi acest pact alături de noi pentru România. Altfel, unde ajungem? Dacă preşedintele se duce la Bruxelles într-un fel, premierul în America în alt fel, nu ne ajută cu nimic", a mai spus Vanghelie.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite