Valentin Mircea, noul şef al Corpului de control al premierului

Valentin Mircea, noul şef al Corpului de control al premierului

Dacian Cioloş FOTO Mediafax

Premierul Dacian Cioloş l-a numit pe avocatul Valentin Mircea în funcţia de şef al Corpului de control al primului-ministru, potrivit unei decizii publicate joi în Monitorul Oficial.

Ştiri pe aceeaşi temă

Şeful Executivului l-a eliberat, la cerere, pe Ion Lazăr de la conducerea Corpului de control, numindu-l în loc pe Valentin Mircea. Acesta este un cunoscut expert în dreptul concurenţei şi în dreptul domeniilor reglementate, cum sunt comunicaţiile, media, domeniul farmaceutic şi cel energetic. De altfel, el a deţinut funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Concurenţei între 2011 şi 2013.

Valentin Mircea este fondator al casei de avocatură Mircea şi Asociaţii şi a funcţionat între 2011 şi 2013 ca vicepreşedinte al Consiliului Concurenţei.

Totodată, începând cu 21 decembrie 2015, Victor Giosan a fost numit consilier de stat în cadrul Cancelariei primului-ministru. El este expert în management-finanţe publice şi a fost în conducerea PNL Vâlcea.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările