Un alt fel de „plebicist“

Se apropie marele referendum zis pasămite "pentru familia tradiţională", prilej de reevaluare a argumentelor şi opiniilor diverse şi divergente, într-un moment critic pentru societatea românească şi destinul ei european.

Lucrez de câteva decenii ca ziarist. Dat fiind că, în acest răstimp, am încercat să analizez fapte, nu să exprim prejudecăţi şi am articulat opinii susţinând şi promovând valori ca libertatea, demnitatea şi drepturile omului, precum şi democraţia, inclusiv atunci când ele sunt puse în pericol în numele libertăţii, demnităţii, drepturilor omului şi democraţiei, nu m-am prea văzut acuzat de manipulare.

Decât de tirani şi de ciracii lor. Am intrat rând pe rând în colimatorul departamentului emigraţie al Securităţii ceauşiste, apoi în al lui Ion Iliescu şi al premierului său de atunci Petre Roman, ca şi al ambasadorului său Traian Chebeleu. Apoi în al lui Sergiu Nicolaescu, al ex-disidentului devenit consilier al lui Dan Voiculescu, precum şi al stăpânului său turnător securist de la trustul Intact, care n-au suportat critici întemeiate şi mi-au intentat procese pe acuze inventate. M-au condamnat cu elan şi asupra de măsură varii slugi de comunişti, postcomunişti şi putinişti.

Lista lor e lungă şi se lungeşte pe zi ce trece. Mai nou li s-au adăugat preopinenţi de dreapta care se cred inşi ”de bine” pentru că au şcoli, sau meserii respectabile, pentru că nu chinuie limba chiar ca premierul, n-au plagiat ca antimeritocraţii de la putere şi au mari vocaţii de pedagogi de şcoală nouă.

Potrivit unora dintre aceşti Rostogani aş fi ”manipulat”. De ce? Pentru că am îndrăznit să-mi exprim opinia onest. Despre ce? Despre referendumul zis, fals, pentru familia tradiţională, când de fapt e pentru altceva. E pentru proptirea imaginii rău şifonate a PSD prin scindarea majorităţii anticleptocratice a românilor.  E, deci, şi pentru repararea prestigiului şi mai grav avariat al marilor corupţi. E, totodată, pentru testarea controlului rentabil asupra enoriaşilor exercitat de unele biserici. Şi pentru amplificarea influenţei unor fanatici mai strâns înrudiţi cu ideologii lui Putin decât le place să creadă. Unii din ei îşi extrag identitatea nu atât din realizări proprii, de regulă precare, sau inexistente, cât din frica de libertate şi teama de societatea deschisă, angoase care-i determină să alimenteze şi să amplifice fobii iscate de globalizare şi digitalizare.

Ca atare, am convingerea fermă că în cauză e un "plebicist" ce trebuie boicotat. Evident, împotriva acestei opinii s-au aliniat forţe mari şi influente. Mulţi români au prea multe griji, din păcate, ca să poată aduna informaţiile utile spre a le procesa la timp, cu aparatul logic şi etic necesar, astfel încât să facă faţă moral şi intelectual unor sperietori în parte nu doar ticăloase, ci şi inteligente. A-i ajuta să-şi formeze părerea în cunoştinţă de cauză, în pofida uriaşului aparat propagandistic care-i manipulează, acuzându-i de manipulare pe cei ce-i lămuresc, iată misiunea formatorilor de opinie responsabili.

De cealaltă parte a baricadei se află inşii care, uneori folosind cuvinte mieroase, încearcă să le întunece minţile oamenilor. O fac nu doar distrugându-le prin defăimare puţinele repere restante, ci şi agitându-le neobosit spectrul infernului şi al unor abominaţii imaginare, pentru a-i înregimenta în tabăra rinocerizaţilor şi a adânci astfel clivajul din interiorul societăţii româneşti.

M-am întrebat prin ce sminteală anume voi fi meritat eu lungi denunţuri şi misive de condamnare ca manipulator (”care spală creiere mai rău ca Mircea Badea”, cum nu s-a sfiit să mă învinuiască alt dascăl de şcoală nouă). Realizez, deşi nu tocmai spăşit, că am dezamăgit. Ca unul din ziariştii pentru care e notoriu că nici Scrierile Sfinte şi nici valorile europene, ori alianţele occidentale ale României nu sunt cantitate neglijabilă, care critică însă, fără menajamente, orice extremism şi orice demers liberticid, că ţine sau nu de corectitudinea politică, de relativism, de neomarxism şi, în genere, de orice exagerări progresiste, se aştepta altceva de la mine.

Se aştepta să prestez pe placul manipulatorilor de serviciu. Se spera că mă voi înregimenta de partea celor care dezbină, scindează, divizează şi polarizează, pretinzând că unesc. Că voi adopta, deci, poziţii de rinocer. Ori, măcar, că voi tăcea prudent, în loc să devoalez faptul că acest referendum, inutil din punct de vedere legal, îmi pare o diversiune de la problemele reale ale României. Una care nu se va putea disocia în veci nici de PSD şi liderul său infractor, nici de Putin, de imperialismul rusesc şi de aparatul de propagandă al Kremlinului şi nici de alte varii fanatisme şi proiecte fundamentaliste.

Nu-mi fac iluzii despre impactul opiniilor mele. Nu mă amăgesc că-i pot convinge pe rinocerizaţi să se abţină de la colportarea unor mituri şi gogoşi pentru uzul idioţilor utili. De pildă istoriile cu milioanele cheltuite într-o ţară refeudalizată, adusă în sapă de lemn, bani care, chipurile, n-ar conta. Ori, mai grav, cu ”iniţiativele cetăţeneşti”, invocate întru disocierea cu orice preţ a plebiscitului de PCR, care şi când au existat nu-mi par câtuşi de puţin disociabile de manipulatorii lor pesedisto-putinişti.

Pun umărul şi foarte mulţi oameni cinstiţi la organizarea acestui pernicios referendum, sau la susţinerea ideii eronate că ar fi democratic obligatoriu să se voteze? Din păcate da. Îi consider rău informaţi. Ori politic manipulaţi. Moral inadecvat branşaţi. Sau intelectual insuficient pregătiţi. Dar nu mă voi lăsa convins să-i vituperez, să-i osândesc şi să-i insult pentru că nu-mi împărtăşesc opiniile.

Pentru mine rămân oameni cinstiţi, care merită şansa unei dezbateri oneste. Iată ce mă deosebeşte de turmă şi de hoardă. Respect opiniile altora. Îmi imaginez totuşi că nu mi-aş face datoria dacă nu le-aş articula clar şi fără echivoc pe ale mele. Potrivit lor, acest referendum nu e despre familie. Ci despre regimul Dragnea. Altfel spus, nu e atât o consultare electorală despre familia tradiţională, cât, mai degrabă, despre "tradiţionala famiglie".

Am convingerea ca aş dezerta dacă n-aş accepta, totuşi, propunerea unui dialog cinstit. Dacă nu mi-aş argumenta poziţia. Şi dacă n-aş rezista tentativelor de intimidare la adresa celor care, ca mine, consideră că, din motivele expuse, ca şi din cauza pericolului validării unui succes nemeritat al regimului Dragnea, e democratic şi în interes naţional să nu se voteze la acest referendum.

Deranjez? Mă bucur. Sunt critic şi anim dezbaterea? Cu atât mai bine.

Petre Iancu - Deutsche Welle