Troc în USL: Legea amnistiei pentru liste comune

Troc în USL: Legea amnistiei pentru liste comune

Crin Antonescu şi Victor Ponta ar putea merge la braţ pentru alegerile europarlamentare FOTO Mediafax

Social-democraţii ar participa pe liste comune alături de PNL  la alegerile europene, cu o mare condiţie: liberalii să voteze Legea amnistiei.

Ştiri pe aceeaşi temă

PSD ia în calcul să candideze pe o listă comună cu PNL la alegerile pentru Parlamentul European, dacă liberalii vor vota în Parlament Legea amnistiei, programată să intre pe ordinea de zi la începutul sesiunii parlamentare, conform unor surse politice.

Contactaţi de “Adevărul”, membrii PSD au evitat să vorbească despre condiţia impusă liberalilor, dar au admis că discuţiile pe tema alegerilor europene sunt în toi.  „Nu ştiu nimic despre vreun troc, dar stiu că vor fi liste comune, însă şi asta încă se mai negociază“, a declarat deputatul PSD Mădălin Voicu, iniţiatorul Legii amnistiei.

Şi senatorul PSD Petru Filip  a admis că se poartă negocieri intense. „S-a discutat un astfel de scenariu pentru o maximizare a rezultatelor electorale. Din punct de vedere logic, doctrinar, politic, cred însă că este mai potrivit ca alegerile să fie pe liste diferite “, a declarat senatorul PSD Petru Filip.

Există voci în PSD care admit trocul dintre partide, dar nu îl susţin, pe motiv că social-democraţii ar ieşi în pierdere. Ioan Adam, cel care a lansat ipoteza de mai sus, nu uită să-i avertizeze pe liberali că din luna februarie ar putea rămâne în opoziţie. „Este un schimb prost pentru noi şi în avantajul liberalilor.

Facem majoritate de vot să treacă Legea amnistiei şi graţierii şi fără PNL, cu PC, UDMR şi minorităţile. Dacă s-ar vota cu bile, domnul Antonescu ar avea o mare surpriză pentru că liberalii ar vota într-o proporţie foarte mare pentru trecerea legilor“, a spus Ioan Adam, membru în Comisia Juridică, care a adus amendamentele scandaloase la Codul Penal şi la Legea amnistiei.

Liberalii nu sunt străini de tactica partenerilor de coaliţie. „Opinia mea este să mergem pe liste comune. Participăm împreună, apoi merge fiecare la familia politică. În ce priveşte Legea amnistiei, în forma actuală, PNL a zis că votează împotrivă. Este posibil să existe negocieri la vârful USL şi să se schimbe decizia politică“, a declarat senatorul liberal Ioan Ghişe.

Liberalii, împărţiţi

În timp ce PSD discută varianta optimă pentru ca Legea amnistiei să treacă de Parlament, PNL se confruntă cu scindarea. Concret, tabăra liberalilor formată din miniştri apropiaţi de premierul Victor Ponta susţine candidatura pe liste comune. Potrivit unor surse liberale, miniştrii Daniel Chiţoiu şi Radu Stroe încurajează fervent o astfel de soluţie. De altfel, Stroe a recunoscut, pe fugă, înaintea şedinţei de joi a liberalilor, că susţine ideea listelor comune „din foarte multe motive“.

Taberei miniştrilor i s-a alăturat şi fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, rivalul lui Crin Antonescu în partid. „Din punctul de vedere al menţinerii coeziunii alianţei cu PSD, cred că ar fi mult mai utile listele comune. Aşa, într-o înţelepciune largă, poate e mai bine pe liste comune”, s-a pronunţat Tăriceanu.

Nici preşedintele PNL, Crin Antonescu, nu este hotărât în ce direcţie o va apuca partidul. „ Eu continui să cred - e o părere strict personală, nu mă opun oricărei formule - că noi ar trebui să avem maturitatea să putem face aceste alegeri pe liste separate, menţinând USL şi menţinând toate acele obiective comune ale USL“, a declarat preşedintele PNL.

Oamenii lui Crin, în fruntea campaniei

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a avut, totuşi, grijă să-şi desemneze oameni de încredere în fruntea campaniei electorale pentru europarlamentare. PNL l-a desemnat pe Marian Petrache, vicepreşedinte al formaţiunii, drept coordonator al campaniei pentru alegerile europarlamentare, în condiţiile în care sunt de notorietate conflictele sale cu senatorul PSD Gabriela Vrânceanu Firea. În misiunea sa, Petrache va fi secondat de mâna dreaptă a lui Crin Antonescu, Eduard Hellvig, dar şi de Rareş Mănescu, un alt apropiat al liderului liberal.

Gabriela Vrânceanu Firea a reacţionat imediat şi, printr-un comunicat, a catalogat desemnarea lui Marian Petrache drept un semn al faptului că la liberali “nu există intenţia aderării la pactul de neagresiune propus de social-democraţi”.

Citeşte şi:

Parlamentarii au scos Legea amnistiei de pe ordinea de zi. Cum au încercat aleşii să-i scape pe marii corupţi

Parlamentul votează astăzi eliberarea puşcăriaşilor. PDL: Vor să-l scape pe preafericitul sinucigaş Năstase. PNL, PDL şi PPDD vor vota împotrivă

Zeci de lideri patronali au aderat la Corpul Profesioniştilor în Lobby

Lobby puternic pentru Regiunea nr. 9. Liviu Dragnea: „Singura regiune posibilă cu două judeţe este Dobrogea“

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările