Traian Băsescu întoarce în Parlament legea care îi salva pe primari de ANI

Traian Băsescu întoarce în Parlament legea care îi salva pe primari de ANI

Traian Băsescu                                                                                          Foto: David Muntean

Preşedintele Traian Băsescu a retrimis Parlamentului legea prin care primarii sau preşedinţii de CJ membri în AGA ale serviciilor de utilităţi publice nu mai erau incompatibli, cu solcitarea ca proiectul să fie respins. Şeful statului arată că atribuţiile Agenţiei Naţionale de Integritate vor fi îngrădite dacă legea va fi promulgată.Totuşi, aleşii pot ignora doleanţa preşedintelui şi pot retrimite legea spre promulgare exact în forma prezentă.

Ştiri pe aceeaşi temă

În cererea de reexaminare asupra Legii pentru modificarea Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006 se arată că primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene li se acordă calitatea de reprezentanţi ai comunelor, ai oraşelor, respectiv ai municipiilor şi judeţelor în adunările generale ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, având ca obiect de activitate serviciile de utilităţi publice.

Totodată, potrivit noii legi, primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene îşi pot delega, prin dispoziţie, calitatea de reprezentant în adunarea generală a asociaţiei.

Şeful statului menţionează că, potrivit legislaţiei în vigoare (Art. 37 şi 92 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001), persoanele împuternicite să reprezinte interesele unităţilor administrativ-teritoriale în asemenea asociaţii sunt desemnate prin hotărâre a consiliului local, respectiv a consiliului judeţean, în condiţiile respectării regimului incompatibilităţilor şi al conflictului de interese prevăzut de Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

“Considerăm că adoptarea acestui act normativ nu este oportună, deoarece participarea primarilor şi a preşedinţilor consiliilor judeţene în organele de conducere ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară amintite nu se justifică în mod obiectiv. Mai mult, soluţia legislativă propusă ar avea un impact negativ deoarece ar conduce la eludarea regimului incompatibilităţilor”, se arată în cererea de reexaminare semnată de preşedinte.

În cerere se menţionează că, “practic, ca efect al noului text de lege, Agenţia Naţională de Integritate nu va mai putea constata incompatibilitatea primarilor şi a preşedinţilor consiliilor judeţene care vor face parte din organele de conducere ale acestor asociaţii”.

“Considerăm că o asemenea opţiune a legiuitorului diminuează activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate şi vine în contradicţie cu recomandările cuprinse în Raportul Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi de Verificare din anii 2013 şi 2014 prin care se are în vedere consolidarea măsurilor anticorupţie şi de asigurare a integrităţii”, precizează şeful statului în cererea de reexaminare.

Traian Băsescu mai arată că, în contextul necesităţii combaterii corupţiei şi asigurării transparenţei şi a integrităţii în sectorul public, se impune menţinerea acestei incompatibilităţi între calitatea de primar sau preşedinte al consiliului judeţean şi aceea de reprezentant al comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor în adunările generale ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară având ca obiect de activitate serviciile de utilităţi publice, pentru a se evita suprapunerea intereselor colectivităţilor locale cu cele personale.

“Este evident că noul text de lege este de natură să pună în discuţie imparţialitatea şi obiectivitatea primarilor şi a preşedinţilor consiliilor judeţene, creând premisele unui conflict de interese”, se mai arată în cererea de reexaminare transmisă Parlamentului.

Preşedintele mai afirmă că este necesar să se creeze un cadru juridic corelat cu celelalte acte normative în materie şi adecvat asigurării integrităţii în sectorul public.

“Astfel, trebuie evitate de către legiuitor paralelismele legislative, cerinţă impusă de normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000 şi de jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Avem în vedere faptul că, prin legea aflată la promulgare, se modifică Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, însă nu se face nicio trimitere la actul normativ ale cărui dispoziţii sunt afectate, respectiv prevederile Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Apreciem că această modalitate de reglementare este de natură să creeze instabilitate legislativă şi texte de lege echivoce”, se arată în cererea de reexaminare.

Şeful statului arată în finalul documentului că, luând în considerare competenţa legislativă exclusivă a Parlamentului, solicită reexaminarea legii trimisă la promulgare, în sensul respingerii sale.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: