Tăriceanu pune tunurile pe Firea: S-a împotrivit alianţei pentru Bucureşti. A candidat atât de singură încât s-a ferit foarte tare şi de propriul partid
0Călin Popescu-Tăriceanu îi dă o replică Gabrielei Firea după ce aceasta a declarat că înfrângerea ei e cauzată şi de faptul că persoane care ar fi trebui să o sprijine s-au comportat ca adversari.
„Gabriela Firea greşeşte atunci când caută vinovaţi pentru înfrângerea de la Capitală altundeva decât în propriile decizii! Alianţa care putea să-i mai aducă un nou mandat de primar general a fost refuzată chiar de ea. Nu putem acum să acceptăm falsificarea adevărului doar pentru ca dna Firea să-şi poată găsi scuze pentru dezastrul pe care l-a provocat la Capitală. ALDE, Pro România şi PSD au fost în discuţii foarte avansate pentru realizarea unei alianţe la alegerile locale, care ar fi urmat să se transforme într-o alianţă şi pentru alegerile parlamentare. De altfel, ALDE a realizat acest gen de alianţe cu PSD-ul într-o serie de judeţe, alianţe care în cele mai multe situaţii s-au dovedit de succes. În momentul în care s-a ajuns la alianţa pentru Bucureşti, dna Firea s-a împotrivit alianţei, iar preşedintele PSD, dl Ciolacu, a declarat că nu vrea să-i impună o alianţă pentru a nu fi considerat responsabil în cazul unui eşec! Nu am ajuns în acest impas pentru că noi la ALDE am fi condiţionat cu ceva această alianţă, locuri pe listă sau alte funcţii, ci pentru că lipsa de experienţă a dnei Firea a împins-o spre această soluţie. După cum am văzut în campanie a candidat atât de singură încât s-a ferit foarte tare şi de propriul partid”, a scris pe pagina sa de Facebook liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu
Fostul premier e de părere că decizia lui Firea de a merge singură i-a afectat atât pe cei din ALDE, dar şi pe cei din PSD. „Decizia dnei Firea a fost una greşită şi ea ne-a afectat pe toţi cei care am fost în alianţa de guvernare. Această decizie o lipseşte acum de al doilea mandat şi pe ea şi pe alţi colegi de la sectoare. Dacă am fi avut o alianţă, aşa cum am propus, probabil că acum Vlad Voiculescu nu mai ameninţa primarii în funcţie cu închisoarea. Dacă am fi avut o alianţă, aşa cum am propus, Dan Tudorache era primar la sectorul 1. Dacă am fi avut o alianţă, aşa cum am propus, Bucureştiul nu ajungea pe mâna unor demagogi!”.
În finalul mesajului său, Călin Popescu-Tăriceanu îi bate obrazul lui Firea pentru că a ignorat partidele mici, dar care i-ar fi putut aduce voturi. „Dar aşa se întâmplă când dispreţuieşţi un ajutor dezinteresat doar pentru că ţi se pare prea mic”, conchide Tăriceanu.