Surse: Cîţu, ignorat de colegii din Guvern. Premierul le-a cerut miniştrilor să vină cu planuri de reducere a cheltuielilor, dar aceştia nu au venit cu vreo soluţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Florin Cîţu. FOTO gov.ro
Premierul Florin Cîţu. FOTO gov.ro

Premierul Florin Cîţu le-a spus colegillor din Biroul Executiv, în şedinţa de luni dimineaţă, că le-a cerut miniştrilor să vină fiecare cu un plan de reducere a cheltuielilor, dar niciunul dintre aceştia nu s-a prezentat cu ceea ce a solicitat, au precizat surse liberale pentru „Adevărul”.

Şeful Guvernului, Florin Cîţu, s-a arătat nemulţumit de modul cum se comportă colegii din Guvern pe tema bugetului. Concret, în şedinţa de Birou Executiv a PNL, Florin Cîţu le-a povestit celor prezenţi că a cerut fiecărui ministru să vină cu un plan de reducere a cheltuielilor din instituţia pe care o conduce, dar până la ora şedinţei niciun coleg de-al său nu venise cu un asemenea plan, au declarat surse politice din PNL pentru „Adevărul”. 

De altfel, într-un interviu de zilele trecute premierul recunoştea că fiecare ministru a venit cu cereri mult prea mari faţă de ceea ce poate fi alocat în anul 2021. Din acest motiv, coaliţia de guvernare încearcă să găsească soluţii să scadă din cheltuieli pentru a ajunge la un deficit de aproximativ 7%, în condiţiile în care pe solicitările din prezent deficitul ar fi în jur de 10%, după cum au declarat surse politice pentru „Adevărul”.

Dificultatea punerii la punct a bugetului a dus la amânarea adoptării acestuia de către Guvern şi aducerii în Parlament în prima săptămâna a sesiunii. Florin Cîţu a precizat că cel mai târziu săptămâna viitoare va fi adoptat de către Guvern proiectul de buget. 

Şi Ludovic Orban a punctat faptul că în coaliţie vor fi continuate discuţiile privind bugetul. „Discuţiile din şedinţa de coaliţie vor viza subiecte importante în ceea ce priveşte funcţionarea Guvernului, relaţia dintre Guvern şi Parlament, soluţionarea unor probleme importante, cu siguranţă vom discuta şi despre buget, de Planul Naţional de Rezilienţă şi Recuperare, adică vom avea o agendă foarte importantă şi încărcată pentru buna funcţionare a coaliţiei", a spus Orban, la Parlament.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite