Sorin Cîmpeanu, nemulţumit de relaţia cu ministerul condus de Vlad Voiculescu: Mă deranjează întârzierea cu care ajungem la o concluzie comună

Sorin Cîmpeanu, nemulţumit de relaţia cu ministerul condus de Vlad Voiculescu: Mă deranjează întârzierea cu care ajungem la o concluzie comună

Sorin Cîmpeanu (ministrul Educaţiei), alături de Vlad Voiculescu (ministru Sănătăţii). FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Sorin Cîmpeanu a spus, sâmbătă seara, la Realitatea Plus, că este deranjat de întârzierea cu care se ajunge la o concluzie între Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii cu privire la masca obligatorie la orele de Educaţie Fizică, în şcoli.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Mă deranjează întârzierea cu care ajungem la o concluzie comună - Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii - cu privire la obligativitatea purtării măştii pe timpul orelor de Educaţie Fizică. Suntem în continuare singura ţară din Europa care avem această obligaţie de purtare a măştii în timpul orelor de Educaţie Fizică”, a spus ministrul Educaţiei, potrivit Mediafax.
 
Ministrul Educaţiei a precizat că a văzut studii făcute de medici care demonstrează neajunsurile pe care purtarea măştii le aduce elevilor în timpul activităţilor ce presupun efort fizic.
 
Sorin Cîmpeanu s-a contrat cu ministrul Sănătăţii şi în ceea ce priveşte mărţişoarele de 1 martie. În timp ce ministrul Educaţiei a precizat că nu poate interzice oferirea de mărţişoare şi flori, pentru că nu sunt obiecte personale, ministrul Sănătăţii a recomandat să nu se ofere mărţişoare. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările