Sebastian Ghiţă candidează la alegerile europarlamentare: Cine vreţi să vorbească despre viitorul României?
0Fostul deputat Sebastian Ghiţă a anunţat că va candida la alegerile europarlamentare urmând a ocupa prima poziţie a listei pe care o va prezenta Alianţa PRM + PRU, ” indiferent de vehiculul politic cu care se va prezenta la alegeri”. ”O voce românească trebuie să se audă tare şi răspicat”, a spus, duminică, Sebastian Ghiţă.
”Voi candida în faţa românilor, primul pe lista Alianţei PRM +PRU, indiferent de vehiculul politic cu care ne vom prezenta la alegeri. Cine vreţi să vorbească despre viitorul României, străinii? Voi candida pentru că o voce românească trebuie să se audă tare şi răspicat. Trăiască România mare, unită şi suverană! Campania această electorală nu este despre Europa, Bruxelles, şi ONG-urile lui Soros, campania aceasta este despre noi, despre români”, a declarat, duminică, la România TV, Sebastian Ghiţă.
Judecătorii Curţii de Apel Ploieşti au revocat, joi, ultimul mandat de arestare emis pe numele său, decizia în acest sens fiind definitivă.
Sebastian Ghiţă a plecat din ţară, în noaptea de 19 spre 20 decembrie 2016, şi a fost prins la Belgrad în 14 aprilie 2017. Ghiţă avea permis de conducere şi buletin de Slovenia şi era împreună cu fratele său în momentul capturării.
Fostul deputat PSD a fost arestat de autorităţile sârbe timp de două luni pentru posesie de documente falsificate şi a fost eliberat pe cauţiune.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins, sâmbătă, contestaţia formulată de reprezentanţii Alianţei PRM + PRU la decizia BEC privind înscrierea în alegerile europarlamentare.
Liderul PRU Bogdan Diaconu a afirmat că formaţiunea va avea candidaţi proprii.