Schimb de replici pe Facebook între George Simion şi ministrul Energiei. Virgil Popescu: „Trompetele ruseşti se reactivează şi răspândesc minciuni”
0
Virgil Popescu şi George Simion au avut un schimb de replici, sămbătă dimineaţă, pe Facebook. Liderul AUR i-a întrebat pe internauţi dacă ministrul Energiei este „un hoţ”, iar în replică Popescu a transmis că „trompetele ruseşti se reactivează şi răspândesc calomnii şi minciuni”.
„Este Virgil Popescu un HOŢ? Argumentaţi, vă rog, că pe mine nu mă cred deontologii…”, a scris George Simion, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook. Liderul AUR a fost susţinut în comentarii de un coleg de partid, Dan Tănasă.

În replică, ministrul Energiei a precizat că „trompetele ruseşti s-au reactivat”. „Când trompetele ruseşti se reactivează şi răspândesc calomnii şi minciuni, îmi dau seama că facem bine ceea ce facem.
România va deveni independentă energetic! Şi asta văd că deranjează!”, a scris Virgil Popescu pe pagina sa.

Nu este prima dată când George Simion îl numeşte „hoţ” pe ministrul Energiei. La începutul lunii februarie, în timp ce susţinea un discurs în Parlament, la dezbaterea moţiunii simple pe care USR a depus-o împotriva sa, Virgil Popescu a fost întrerupt de liderul AUR, care l-a apucat de mănă şi de gât, bruscându-l.
„Domnule Simion, luaţi mâna de pe domnul ministru!”, a intervenit preşedintele de şedinţă, social-democratul Daniel Suciu. George Simion l-a făcut în mai multe rânduri „hoţ” pe Virgil Popescu, în timp ce ministrul i-a reproşat acestuia că este pro-rus.