Să ai printre cele mai puternice sisteme energetice din lume şi să plăteşti cea mai scumpă energie, asta înseamnă să conduci prost România

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În anii 70, lumea s-a confruntat cu o masivă criză energetică. Atunci, conducerea României a luat decizia să îşi asigure independenţa măcar în domeniul energiei electrice. Astfel, înainte de 1980, a apărut salba de hidrocentrale de pe Olt, Lotru, Bistriţa, aşa au apărut amenajările hidrotehnice de la Bicaz, Porţile de Fier şi Vidraru.

Pentru Porţile de Fier, Orşova, Ada Kaleh, Turia, Jupalnic, Tufări etc au fost scufundate. Orşovenilor li s-a promis că vor primi energie electrică gratuit pentru sacrificiul lor în noul oraş care a fost ridicat de la 0. Evident, ce s-a promis, nu s-a respectat, dar sistemul hidroenergetic a rămas unul de top.

Să nu mai vorbim de centrala atomoelectrică de la Cernavodă. Fusese proiectată să aibă cinci reactoare, în sistem canadian CANDU. Apa grea urma să se producă la Drobeta Turnu Severin. Până la urmă, uzina de la Severin oferea şi căldură în sistem centralizat pentru oraş, iar centrala de la Cernavodă a ajuns să funcţioneze cu numai 2 reactoare. Şi aşa, 20% din energia electrică românească este produsă de Centrala de la Cernavodă.

Nu mai punem la socoteală termocentralele din zona Gorj-Hunedoara. România avea astfel un sistem de producere a energiei electrice care să asigure necesarul intern de consum şi chiar să exporte.

După 1989, de hidrocentralele în lucru s-a ales praful. Erau 60 de şantiere deschise şi abia 30 au fost finalizate până în prezent. Nici celelate care funcţionau încă de atunci, nu au fost retehnologizate aşa cum ar fi trebuit. În 1989, energia produsă de hidrocentrale era de 5600 MW putere instalată (https://romania594.blogspot.com/2020/02/capacitati-de-productie-energiei_88.html).

Numai că am rămas să ne lăudăm cu energia noastră produsă ieftin, în timp ce românii vor plăti în această iarnă cel mai mare preţ din UE la factura de electricitate. Asta în timp ce peste tot au apărut centrale eoliene, parcuri fotovoltaice.

Înseamnă că statul român nu a eşuat numai când ard oamenii de vii în spitale, a eşuat şi când şi-a lăsat cetăţenii la cheremul samsarilor de electricitate.

Adică se produce energia şi apoi se vinde prin intermediari, iar la consumatori ajunge de câteva ori mai scumpă. S-au privatizat furnizorii de energie, dar companiile care produc energia sunt ale statului. Aşadar, statul a privatizat furnizarea, dar producerea şi transportul au rămas ale sale. Cetăţenii români sunt tot ai statului, în Constituţie scrie că statul trebuie să îşi apere cetăţenii (Art. 47, al.1 din Constituţia României: Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent). Oare cum se asigură securitatea cetăţenilor şi traiul decent garantate de Constituţie? Când laşi companiile să-şi facă de cap cu clienţii lor, aceştia fiind cetăţenii tăi, tu stat român de ce nu pui Consiliul Concurenţei la treabă? Până şi bulgarii au început să ancheteze privatizările frauduloase, deşi erau departe de dezvoltarea noastră industrială în anul de referinţă 1989. Democraţiile avansate au legislaţii antitrust şi anti-monopol, iar domeniul energetic este de siguranţă naţională.

Nu credeţi, stimaţi politicieni că noi cetăţenii României ar trebui să vă cerem în cel mai oficial şi respectuos mod posibil socoteală pentru că de 31 de ani aţi lăsat în colaps sistemul energetic? Pentru că tot de 31 de ani vă luptaţi pentru putere în cel mai violent stil posibil? În plină criză pandemică, în antecamera celei mai profunde crize de la începutul secolului XXI, dumneavoastră, politicienii nu reuşiţi să oferiţi Ţării un Guvern responsabil şi competent. Dacă acum nu daţi dovadă de responsabilitate şi patriotism, când veţi accepta cruda realitate şi sumbrul viitor care ne aşteaptă?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite