Mediocrităţile şi ticăloşii guvernării PSD nu se pricep să construiască. În schimb, ştiu să amuşine banii şi să-i toace. Acolo unde sunt nişte bani, hop şi PSD, în frunte cu Dragnea, Vâlcov şi Eugen Teodorovici: Pilonul II de pensii, rezerva internaţională de aur a ţării, taxarea băncilor şi a societăţilor de energie. Pesediştii ăştia sunt ca nişte hiene. Se dau la banii altora, cu un imens tupeu, sub pretextul că au tot dreptul să pună labele, în numele poporului, ca să cârpească bugetul pe care l-au găurit, ca să-şi satisfacă electoratul, adică prostimea. Pentru că eşti de-a dreptul imbecil ca să le mai acorzi vreun credit acestor indivizi care ştiu să facă următoarele lucruri împreună cu slugile lor: să mintă, să insinueze, să intimideze, să manifeste o aroganţă (dobitoacă), să manipuleze, să facă presiuni, să ponegrească, să jignească, să arunce „fumigene“, să arunce cu gaze lacrimogene în manifestanţii paşnici, să colporteze pretinzând că ei, de fapt, negociază, să linguşească, să învinovăţească, să acuze fără minime dovezi, cu toţii sunt nişte nulităţi, bădărani, în frunte cu Liviu Dragnea, care au otrăvit nu numai justiţia, economia, şcoala şi spaţiul public, dar şi speranţa.
 
Toţi aceşti indivizi sunt ieşiţi din spumele împroşcate de Corneliu Vadim Tudor, expresia jegoasă a Securităţii în România. Sub pătura patriotismului imbecil, liderii PSD îşi ascund impostura. Dincolo de tot acest exerciţiu de putere şi aroganţă, gaşca PSD suferă de frică. Şi cel mai tare suferă, evident, Liviu Dragnea, căruia îi este frică de puşcărie. Şefii PSD n-au frică de Dumnezeu. Frica lor este să nu-şi piardă privilegiile, funcţiile, să nu rămână fără bani, să nu rămână pe dinafară... Pentru că altceva nu ar şti să facă, dacă vor fi aruncaţi de la guvernare: nu ştiu să înveţe, nu ştiu să gândească, nu ştiu să construiască instituţii, habar n-au să vorbească.
Şefii PSD n-au frică de Dumnezeu. Frica lor este să nu-şi piardă privilegiile şi funcţiile.  
La câte porcării a făcut PSD în ultimii trei ani, ar merita să dispară de pe faţa pământului. Mă mir că încă mai are 25 de procente în sondajele care măsoară intenţiile de vot! Ce „fascinaţie“ poate să exercite această adunătură sinistră? Cum ar arăta România fără PSD? Un cataclism, un cutremur, o molimă, un faliment, un pârjol, o epurare sau o miraculoasă evaporare. Dacă nu vom reuşi curând, în 10-15 ani, să scăpăm de PSD, urmaşul direct al odiosului PCR, măcar să ne imaginăm România fără PSD. Acest partid n-are niciun drept şi nicio motivaţie să mai trăiască. Dacă mai sunt lăsaţi să-şi facă de cap, mâine-poimâine, şefii PSD vor trânti o naţionalizare şi vor confisca proprietăţile altora, dar protejându-şi mafia de partid. Orice coşmar născut în minţile lor debile şi perverse poate să devină realitate. Dar cum ar arăta România cu un PSD dispărut?