Ambele documente arată indubitabil regresele înregistrate în domeniul justiţiei, a luptei împotriva corupţiei şi, în general, slăbirea statului de drept. Măsurile luate în ultimii ani de coaliţia de guvernare PSD-ALDE-UDMR în ce priveşte legile justiţiei, presiunea pe sistemul judiciar şi mai ales pe DNA reprezintă o slăbire a statului de drept, dat fiind faptul că indepedenţa justiţiei este afectată în mod direct. Statul de drept, ca valoare fundamentală a Uniunii Europene (prevăzută în art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană) trebuie văzut în contextul echivalenţei cu celebra sintagmă „domnia legii“ (rule of law). Legea este instanţa supremă, oricât ar fi de dură pentru oricare dintre noi, căci pretinde o respectare întocmai în orice condiţii. Deşi, nimeni nu neagă existenţa de erori, de greşeli, de scăpări, de abateri de la lege etc, toate acestea sunt ale oamenilor ce aplică legea, nu ale legii în sine. Legea este dură, dar tocmai asta înseamnă lege; celebra sintagmă „dura lex, sed lex“, cunoscută şi folosită de mii de ani, exact asta vine să sublinieze. Legea este dură, într-adevăr, dar numai pentru cine o încalcă. Cine respectă legea nu are nici o problemă cu duritatea ei.

În acest context extem de grav pentru România şi pentru Uninea Europeană, este greu de crezut că guvernanţii noştri vor înţelege ceva. După ce ne-au adus în sapă de lemn (subliniez că tărie: nu numai justiţia este distrusă, ci şi sănătatea şi educaţia), guvernanţii nu au cum să înţeleagă că Rezoluţia PE şi Raportul MCV vin să ne ajute să corectăm ce se mai poate corecta, vin să limiteze din efectele negative ale aşa-zisei reforme din justiţie. „Reforma“ vizată de PSD-ALDE-UDMR este în fapt o restauraţie, o revenire la justiţia de partid. Coaliţia de guvernare vrea ca actul de justiţie să se realizeze nu în sala de judecată, ci în birourile şefilor partidului, exact aşa cum era cazul în anii 90 sau, mai înainte, în perioada comunistă.

O ţară în care guvernanţii îşi bat joc zilnic de valorile şi principiile Uniunii Europene nu poate şi nici nu trebuie să asigure preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

Declaraţia premierului României, Viorica Dăncilă, ca răspuns la Raportul MCV este relevantă pentru spiritul guvernanţilor căci se acuză faptul că instituţiile europene ar fi încălcat Tratatul prin această „ingerinţă gravă“. Cu alte cuvinte, faptul că Parlamentul European şi Comisia vor să ne ajute, căci sunt instituţii ale noastre, ca europeni, nu ale marţienilor, faptul că ele vor să ne sfătuiască ce să facem pentru a îmbunătăţi democraţia în România este înţeles de premier (fost europarlamentar) drept ingerinţă gravă.

Este evident pentru toată lumea că România se află acum în cea mai gravă situaţie din toată istoria sa. Mai mult, nici o ţară europeană, de când există Uniunea, nu s-a aflat vreodată într-o situaţie mai gravă şi mai periculoasă decât este acum România.

Se vorbeşte de activarea art. 7 şi, culmea ruşinii, de nevoia de a se interzice României accederea la preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Motivaţia este simplă: o ţară care nu ştie, nu vrea, nu poate instaura statul de drept nu poate prezida o importantă instituţie europeană; o ţară în care guvernanţii îşi bat joc zilnic de valorile şi principiile Uniunii Europene nu poate şi nici nu trebuie să asigure preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.