Revolta elitelor ruseşti împotriva lui Putin şi a războiului cu Ucraina

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Revoltă cu atât mai relevantă, cu cât se ştie: te revolţi împotriva lui Putin, rişti să cazi de la etajul 10 al unui bloc. Aflăm şi noi, din interior, amănunte despre situaţia politico-economică a Rusiei, despre caracterul lui Putin, despre probabilitatea ca Putin să dea ordinul de invazie a trupelor ruseşti în Ucraina.

Declaraţiile generalului în rezervă  Leonid  Ivaşov

Preşedintele „Adunării ofiţerilor ruşi” general-colonelul Ivashov Leonid Grigorievich a scris un apel către preşedinte şi cetăţenii Federaţiei Ruse, intitulat „Ajunul războiului”. Un critic mai vechi al lui Putin, generalul Ivaşov dă dovadă în acest Apel de luciditate şi înţelegere a Rusiei, opusă judecăţilor lui Putin. (Aici)

„Astăzi, omenirea trăieşte în aşteptarea războiului. Iar războiul înseamnă întotdeauna pierderea inevitabilă de vieţi, distrugere, suferinţă pentru mase mari de oameni, distrugerea modului obişnuit de viaţă, încălcarea sistemelor vitale ale statelor şi popoarelor. Un mare război este o tragedie uriaşă, o crimă gravă”.

Se gândeşte şi Putin la miile, poate zecile de mii de soldaţi morţi în floarea vârstei, pentru a apăra Rusia de pericolele închipuite de Putin? Mai sunt şi oameni care gândesc normal, au curaj să spună ce gândesc,  un lucru important în Rusia încă terorizată de spectrul serviciilor secrete.

Generalul Ivaşov descrie starea Rusiei de azi:

„Toate zonele vitale, inclusiv demografia, se degradează constant... Rusia este un model de stat neviabil, incapacitatea completă şi lipsa de profesionalism a sistemului de putere şi administraţie, pasivitatea şi dezorganizarea societăţii”.

„Ameninţările externe, acestea sunt cu siguranţă prezente. Dar, conform evaluării noastre la nivel de experţi, acestea nu sunt în prezent majore şi nu ameninţă direct existenţa statului rus sau interesele sale vitale. În general, stabilitatea strategică este menţinută, armele nucleare sunt sub control strict, structurile NATO nu se întăresc şi nu au activităţi ameninţătoare”.

„Suntem ofiţeri ai Rusiei şi cerem de la preşedintele Federaţiei Ruse să renunţe la politica criminală de provocare a unui război în care Federaţia Rusă va fi singură împotriva forţelor combinate ale Occidentului, să creeze condiţii pentru implementarea art. 3 din Constituţia Federaţiei Ruse şi să demisioneze”.

Apelul este mai lung, întrebarea este ce ecou a avut în rândul militarilor, elitelor şi populaţiei Rusiei. Oricum, joacă rolul de avertisment asupra pierderilor uriaşe pe care le va suferi Rusia, în plan uman, economic, militar, dacă va ataca Ucraina. Speranţa este că, până la urmă, totul să se dovedească a fi fost un bluf al lui Putin.

Un alt lider din Securitatea rusă îl susţine pe Ivaşov

Yevgeny Savostyanov, în vârstă de 69 de ani, a anunţat că susţine  scrisoarea scrisă de generalul colonel Leonid Ivashov, care îl avertizează pe Putin împotriva unui atac asupra Ucrainei şi îl acuză că a provocat un conflict „artificial” pentru a distrage atenţia de la problemele sale interne.

Savostyanov a fost şeful FSB la Moscova şi regiunea Moscovei între 1991 şi 1994, când serviciul de contrainformaţii era cunoscut sub numele de KGB şi FSK

Savostyanov a aplaudat scrisoarea lui Ivashov pentru că demonstrează că „patrioţii ruşi nu sunt oameni care pulverizează salivă, care bat toba războiului”, ci „cei cărora le pasă de dezvoltarea paşnică şi prosperă a oraşelor, oraşelor şi satelor ţării noastre”.

El a denunţat „pofta imperială a liderilor Rusiei” şi a spus că sprijină cererea lui Ivashov de demisie imediată a lui Putin.

Şi scriitorii iau poziţie împotriva lui Putin

Boris Akunin, considerat la ora actuală scriitorul cel mai popular din Rusia, l-a acuzat pe preşedintele rus Vladimir Putin - într-un interviu acordat agenţiei de presă EFE - că este un dictator cu ambiţii postimperialiste care şi-a adus ţara în pragul semidezintegrării.

"Mă tem că Rusia se află în faza de semidezintegrare. Dacă lucrurile continuă la fel, după Putin, va avea loc o nouă dezintegrare, ca în 1991, doar că acum nu va mai fi URSS, ci Federaţia Rusă".

Akunin s-a autoexilat în sudul Franţei, în timpul anexării ilegale de către Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea şi ca urmare a sprijinului acordat de Kremlin rebeliunii armate din regiunea ucraineană Donbas, în 2014.

Akunin consideră că "Putin, ca orice dictator care deţine o lungă perioadă de timp puterea nelimitată, este, într-o oarecare măsură, rupt de realitate. Trăieşte, în parte, într-un fel de lume iluzorie".

"Este o persoană din secolul trecut, care nu foloseşte internetul. Înţelegerea pe care o are despre lume se creează pornind exclusiv de la rapoartele pe care i le pregătesc aparatul său şi serviciile secrete. Aceste două instituţii sunt principalele sale influenţe. Şi care îşi urmăresc propriile lor interese. Este povestea câinelui care aleargă în jurul cozii", spune Akunin.

O declaraţie publică semnată de 5000 de persoane

A fost popularizată de Ecoul Moscovei. În ea se spune că cetăţenii Rusiei sunt de facto ostaticii unui aventurism criminal”. A fost semnată de personalităţi culturale, activişti pentru drepturile omului, disidenţi politici - în general o mobilizare a intelectualităţii ruseşti.

În Rusia de astăzi, să semnezi o astfel de declaraţie, presupune curaj şi riscuri, şi este o dovadă că intelectualii înţeleg foarte bine regimul politic actual de la Moscova, apreciază că riscul unui război cu Ucraina este mai mare decât ce li s-ar putea întâmpla lor. Cu toţii critică corupţia, incompetenţa şi nebunia care a cuprins regimul Putin.

Câtă influenţă au asupra lui Putin, astfel de critici venite din interiorul Rusiei? Nu se ştie. Nici dacă Putin înţelege care va fi reacţia populaţiei în urma morţilor în rândul soldaţilor ruşi, a sancţiunilor drastice impuse de ţările occidentale asupra Rusiei, sancţiuni care vor duce la scăderea dramatică a nivelului de trai al ruşilor. Iluzia că locul occidentului în economia Rusiei ar putea fi luat de China pluteşte doar în capul lui Putin.

Globalizarea face aproape imposibile astfel de aventuri militare ale Rusiei, fără consecinţe dramatice asupra vieţilor cetăţenilor ruşi. Vom vedea ce se întâmplă în cazul ameninţării războiului contra Ucrainei.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite