Regizorul Corneliu Porumboiu, despre ancheta DIICOT: „Am încredere că justiţia va remedia cât mai repede această eroare”

Regizorul Corneliu Porumboiu, despre ancheta DIICOT: „Am încredere că justiţia va remedia cât mai repede această eroare”

Regizorul Corneliu Porumboiu, FOTO Facebook

Regizorul Corneliu Porumboiu afirmă că pe 18 octombrie a fost audiat de către DIICOT într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani. Prejudiciul invocat de DIICOT în sarcina sa şi a societăţii sale este în cuantum total de 26.555 lei şi provine exclusiv din relaţia comercială dintre societatea sa cu un singur furnizor, derulată în anul 2014, susţine Porumboiu.

"Acuzaţiile personale care mi se aduc rezultă din calitatea mea de administrator al societăţii. Niciuna dintre acuzaţiile care mi se aduc mie sau societăţii mele nu sunt adevărate iar documentele care atestă netemeinicia acuzaţiilor vor fi prezentate în cadrul contestaţiilor pe care urmează să le formulez. 

În calitatea mea de scenarist şi regizor nu am supravegheat direct raporturile comerciale care fac obiectul dosarului penal iar ca administrator al societăţii am delegat aceste domenii de activitate unor persoane competente. 

Am încredere că analizarea documentelor pe care le voi prezenta Parchetului va duce la înlăturarea oricărui dubiu privind nevinovăţia mea şi a societăţii mele. 

Este însă regretabil că, deşi dosarul penal este format în anul 2016 şi priveşte raporturi contractuale din 2014, niciodată până la punerea mea sub acuzare din data de 18.10.2021 nu mi s-a solicitat vreo lămurire privind raporturile contractuale vizate.

 Mai mult, deşi dosarul vizează peste 100 de persoane şi un prejudiciu total de aproape 10 milioane lei, numele meu este vehiculat în mod disproporţionat prin raportare la prejudiciul, şi acesta neadevărat, de 26.555 Lei care mi se impută. 

Am încredere că justiţia va remedia cât mai repede această eroare", afirmă Corneliu Porumboiu.

 Ada Solomon, producător de film, şi regizorul Corneliu Porumboiu sunt cercetaţi într-un dosar al DIICOT în legătură cu decontarea unor facturi fictive, acuzaţiile fiind de evaziune fiscală şi spălare de bani, au declarat surse judiciare pentru Adevărul.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările