Reacţia Comisiei Europene la plângerea penală pe numele lui Frans Timmermans

Reacţia Comisiei Europene la plângerea penală pe numele lui Frans Timmermans

Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene. FOTO Inquam Photos

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas, a explicat joi, reacţionând la plângerea penală înregistrată la Secţia privind investigarea magistraţilor de la Bucureşti pe numele lui Frans Timmermans şi Vera Jourova, că oficialii Comisiei sunt sub jurisdicţia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, nu de competenţa instanţelor naţionale.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Comisia a aflat prin intermediul presei că autoritţile române au început o cercetare penală împotriva unor oficiali ai Comisiei, pentru că şi-au făcut datoria“, precizează purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas.
 
De asemenea, oficialul european subliniază că liderii de la Bruxelles sunt sub jurisdicţia Curţii de Justiţie a UE, nu a intsanţelor naţionale. 
 
„Desigur, nu comentăm, dar am dori să le reamintim autorităţilor române că toţi oficialii Comisiei Europene sunt sub jurisdciţia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, autorităţile naţionale nu au nicio jusdicţie în acest caz. Toţi oficialii europeni sunt acoperiţi de protocolul privind imunităţile şi privilegiile, ataşat Tratatului Uniunii Europene, semnat de toate statele membre, inclusiv de România. Daţi-mi voie să vă reamintesc că ieri ne-am exprimat o mare îngrijorare legată de statrea statului de drept din România, în general”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.
.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: