PSD, campanie anti-Iohannis la Bruxelles. Ce spun specialiştii

PSD, campanie anti-Iohannis la Bruxelles. Ce spun specialiştii

Premierul Viorica Dăncilă a trimis o scrisoare preşedintelui şi prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene în care îl acuză pe Klaus Iohannis că încurajează înlăturarea Guvernului prin mijloace violente. FOTO gov.ro

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a trimis o scrisoare Comisiei Europene în care îl acuză pe preşedintele Iohannis că încurajează înlăturarea Guvernului prin mijloace violente. Mai mult, eurodeputaţii PSD s-au lansat într-un val de atacuri la adresa şefului statului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Evenimentele violente de la protestul din 10 august, când Jandarmeria a intervenit în forţă, vor fi discutate de oficialii europeni, după ce prim-ministrul Viorica Dăncilă a trimis o scrisoare preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi prim-vicepreşedintelui, Frans Timmermans, în care transmite că protestul din Piaţa Victoriei  a fost, de fapt, o încercare de înlăturare a guvernului. „Au fost încercări repetate de intrare în sediul guvernului, de forţare a cordoanelor de jandarmi şi de incendiere a unor obiective în spaţiul public (...) Consider că aceste încercări de înlăturare pe cale violentă a unui guvern legitim pot reprezenta un precedent periculos în rândul statelor democrate. De asemenea, funcţia constituţională de mediator între societate, forţele politice şi instituţiile statului, care revine Preşedintelui României, conform atribuţiilor din legea fundamentală, a fost ignorată de către acesta, care dimpotrivă a găsit momentul să aducă acuze Guvernului şi să facă un apel la continuarea protestelor“, le-a transmis Viorica Dăncilă oficialilor europeni în scrisoarea sa.

Paradoxal, după ce a vorbit de violenţe şi încercarea de a înlătura Guvernul pe care îl conduce, Dăncilă a subliniat că, totuşi, în România e respectat dreptul la liberă exprimare şi că echipa e gata de preluarea preşedinţiei Consiliului UE. „Doresc să vă asigur că respectăm dreptul la liberă exprimare şi de manifestare publică, că actul guvernamental de la Bucureşti este în parametri normali, că în România există stabilitate şi că Guvernul României se pregăteşte în continuare de preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene“, a mai anunţat Dăncilă. Un purtător de cuvânt al Comisiei a confirmat pentru „Adevărul“ primirea scrisorii şi a precizat că în scurt timp va fi dat şi un răspuns. PNL şi USR au reacţionat prompt şi au cerut demisia Vioricăi Dăncilă după acest gest, pe care l-au catalogat drept o încercare de a justifica măsurile controversate ale guvernării PSD-ALDE, dar şi luarea apărării Jandarmeriei, nu respectarea sutelor de protestatari care au fost răniţi la mitingul din 10 august.

Ce spun specialiştii

Pe de altă parte, specialiştii au criticat dur demersul Vioricăi Dăncilă deoarece prin mesajul ei arată că România nu e deloc o ţară stabilă şi pune sub semnul întrebării capacitatea de a gestiona preluarea preşedinţiei Consiliului UE. „Dacă prim-ministrul României spune că nu poate să gestioneze situaţia politică internă pentru că s-ar fi săvârşit o infracţiune de către preşedinte, pentru că asta e o aşa-zisă lovitură de stat, cum va gestiona peste câteva luni acelaşi guvern interesele Europei în integralitatea sa“, a declarat Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, la Adevărul Live.

Mai mult, fostul şef al diplomaţiei de la Bucureşti a subliniat că disputele interne trebuiau să rămână în interiorul ţării, nu să ajungă pe masa oficialilor europeni. „Cine i-a scris această scrisoare i-a făcut un uriaş deserviciu doamnei Dăncilă, dar ne-a făcut şi nouă un deserviciu. Un incident intern se rezolvă intern. Ce aşteaptă prim-ministrul? Să vină Juncker să rezolve problemele de aici, să clarifice dilemele în legătură cu abuzurile Jandarmeriei. E dincolo de orice fel de decenţă“, a mai afirmat Diaconescu. 

Şi sociologul Alfred Bulai a criticat demersul Guvernului Dăncilă privind trimiterea scrisorii. „E o idioţenie. Mesajul lor demonstrează nivelul profesional care există la Guvern. Nu doamna Dăncilă l-a scris, dar ea l-a semnat. Oricum, e o «capodoperă». Al doilea aspect e legat de absenţa oricărei deschideri democratice minimale. Iliescu era maica Tereza a democraţiei faţă de ce arată guvernanţii PSD. Nu în ultimul rând, acest document trebuia să fie public, nu să-l scoată presa“, a afirmat Bulai.

Eurodeputaţii PSD, val de atacuri adresa lui Iohannis

Majoritatea eurodeputaţilor PSD au lansat sâmbătă atacuri la adresa lui Klaus Iohannis, dar şi a Opoziţiei. Potrivit unor surse politice, decizia a fost luată la nivelul conducerii PSD, scopul fiind ca Bruxelles-ul să vadă că aleşi români care lucrează acolo se delimitează total de preşedintele ţării, dar şi că sunt alături de autorităţile de la Bucureşti. Mai mult, un motiv al scoaterii acestora din amorţire este apropierea alegerilor europarlamentare din 2019, iar cine vrea să aibă şanse să prindă un loc eligibil pe listă trebuie să dovedească acest lucru prin promovarea punctajelor mai dure de partid.  

Liderul europarlamentarilor PSD, Dan Nica, l-a acuzat pe Iohannis că are o atitudine conflictuală, la fel ca Traian Băsescu, şi de faptul că a adus „o serie de acuzaţii dure la adresa Jandarmeriei, în lipsa oricăror dovezi şi informaţii“. „Acest fapt denotă rea-voinţă şi dorinţa evidentă de a stimula şi mai mult violenţele existente. Ca şi Băsescu, Iohannis nu este interesat de stingerea conflictelor din societatea românească, ci, dimpotrivă, de escaladarea lor pentru câştiguri electorale“, a afirmat liderul eurodeputaţilor PSD, care a cerut şi înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă a evenimentelor din 10 august. Solicitarea acestuia a fost reluată şi de ministrul Apărării, Mihai Fifor, cel care a anunţat faptul că după reacţia lui Nica eurodeputatul ar fi fost ameninţat cu moartea. Atacuri la Iohannis din partea eurodeputaţilor PSD au mai venit de la Răzvan Popa, Andi Cristea, Gabriela Zoană şi Claudia Ţapardel.

Reacţia Opoziţiei

În urma acestor atacuri, Opoziţia a dat semne slabe că e pe fază. De exemplu, singurul liberal care reacţionat mai dur la ofensiva PSD a fost Florin Roman, vicepreşedinte al PNL şi preşedinte al Comisiei de administraţie din Camera Deputaţilor. „Pupincurism, slugărnicie, analfabetism funcţional! Cam astea sunt cuvintele care îmi vin spontan când mă gândesc la declaraţiile dinozaurilor politici, care se înghesuie să-l atace pe preşedintele Iohannis şi pe protestatarii din 10 august. Totul pentru a-i face pe plac condamnatului Liviu Dragnea. În această postare o să mă refer la europarlamentarii PSD şi ALDE, care din spatele unor venituri de peste 20.000 de euro şi probabil din vacanţe luxoase, spurcă cu mânie proletară preşedintele şi poporul gazat", a scris deputatul PNL Florin Roman, sâmbătă pe Facebook.

 

citeste totul despre: