Procurorii CSM: Afirmaţiile lui Ciolacu despre ancheta privind alegerile din Sectorul 1 afectează încrederea în justiţie şi acreditează ideea unor interese politice

Procurorii CSM: Afirmaţiile lui Ciolacu
despre ancheta privind alegerile din Sectorul 1 afectează încrederea în justiţie
şi acreditează ideea unor interese politice

Procurorii din CSM îi atrag atenţia liderului PSD că afirmaţiile referitoare la ancheta privind alegerile din Sectorul 1 pun presiune pe procurorul de caz şi afectează încrederea în actul de justiţie. Reacţia vine după ce Marcel Ciolacu a declarat că ”justiţia nu îşi face datoria în privinţa primarului sectorului 1” şi că “nu mai are rost să mai aşteptăm de la vreun magistrat vreo decizie”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii susţine că a luat act cu îngrijorare de aceste afirmaţii şi face apel la “necesitatea ponderării discursului public care vizează activitatea organelor judiciare, astfel încât să nu fie afectate independenţa, imparţialitatea sir autoritatea acestora”.

“Afirmaţii de această natură, făcute de un om politic, în contextul existenţei unei anchete penale în desfăşurare pe rolul Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, sunt de natură să afecteze procesul de soluţionare a dosarului, să creeze o presiune asupra procurorului care îl instrumentează în prezent şi să afecteze încrederea publicului în actul de justiţie, acreditându-se ideea existenţei unor interese politice în soluţionarea cauzei”, transmit magistraţii.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, la RomâniaTv, că PSD va semna un "acord politic" cu mai multe formaţiuni care au participat la alegerile locale pentru Primăria Sectorului 1 al Capitalei. El reclamă că "justiţia nu îşi face datoria şi nu îi cheamă măcar la audieri" pe primarul Clotilde Armand şi pe cei care sunt acuzaţi că ar fi fraudat alegerile pentru primăria acestui sector.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările