Nu mai suntem în situaţia din 2010

Societatea românească înţelege acum că a fost păcălită de politicieni cu promisiuni nesustenabile. Alegerile din mai şi cele prezidenţiale din noiembrie anul trecut stau mărturie. Alegătorii n-au mai înghiţit „vrăjelile” bugetare şi economice lansate de trio-ul Dragnea, Vâlcov, Vasilescu. Cu atât mai puţin ar înghiţi noi păcăleli, venite din partea conducerii actuale, Iohannis-Orban. Alegerile parlamentare şi locale de anul acesta nu justifică minţirea alegătorilor. Pentru că societatea s-a schimbat,  şi efectul ar fi opus celui scontat.

România nu este în situaţia de criză extremă din 2010. Dar poate ajunge foarte repede in situaţii similare, dacă nu dă dovadă de prudenţă.

Premierul Orban spune acum că mărirea pensiilor cu 40% de la 1 august nu este sigură 100%. Pentru că, deşi sumele au fost prinse în buget, nu este sigură realizarea veniturilor prognozate. Prevăzute a creşte cu 10%, comparativ cu anul 2019, aceste venituri în mod sigur nu sunt realiste. Nu s-a schimbat nimic în legislaţie, în informatizarea ANAF, în structura de personal a finanţelor publice de la noi.  Ne-ar trebui un proiect pe termen mediu, asistat de experţi internaţionali, pentru a îmbunătăţi gradul de colectare la bugetul de stat, care este acum departe de media europeană.

Toate aceste lucruri nu sunt evidente pentru preşedintele Iohannis

Deşi beneficiază de echipe de experţi profesionişti la Cotroceni, preşedintele a declarat că „este foarte important ca Guvernul să găsească resurse pentru majorarea alocaţiilor”. Referitor la majorarea punctului de pensie cu 40%, pe o creştere economică de 4%, preşedintele Iohannis nu găseşte altceva de spus decât: „e dorinţa noastră comună să creştem pensiile şi asta a fost în repetate rânduri subliniat”, şi că „nu am discutat în această perioadă această chestiune”.

Dublarea dublării alocaţiilor pentru copii înseamnă un efort bugetar de 7 miliarde de lei în acest an, bani care nu vin din cer. Mai mult, în anii următori, efortul bugetar cumulat, al cresteriii pensiilor, salariilor şi alocaţiilor se ridică la sume astronomice, absolut nesustenabile de un buget slab alimentat de o economie în creştere normală.

Problemele care ar putea dinamita, pur şi simplu, bugetul de stat, nu au fost discutate. Pentru că discuţiile s-au concentrat pe alegeri anticipate şi alegeri locale în două tururi, ambele cu şanse mici de realizare şi de mai mică importanţă,  comparativ cu soarta bugetului de anul acesta. Premierul Orban a fost strâns cu uşa de preşedinte, impresia generală este că şi domnia sa consideră soarta bugetului mai importantă decât „joaca” de-a alegerile anticipate, demiterea guvernului, două desemnări de premier respinse de parlament, etc.

Mai raţional este premierul Orban care a spus că îşi doreşte creşterile prevăzute pentru pensii şi salarii, însă nu va fi luată nicio decizie „care să afecteze evoluţia economiei pe termen lung”.  Cu alte cuvinte, dincolo de interese electorale de moment, Orban nu vrea să-şi bată joc de evoluţia economiei pe termen lung, aşa cum au făcut predecesorii săi din PSD.

În 2010 preşedintele de atunci, Traian Băsescu şi premierul Emil Boc s-au „sinucis” politic, pentru că nu au vrut să amaneteze evoluţia economiei româneşti. Faptul că ţara nu este acum îndatorată peste măsură, că economia a crescut natural şi sustenabil, este şi meritul  curajului celor doi, care poate fi luat de exemplu.

În concluzie

Nu este corect pentru preşedintele Iohannis să paseze  sarcina de a face rost de bani guvernului. Preşedintele Băsescu a înţeles gravitatea situaţiei în 2010, şi a făcut front comun cu guvernul Boc pentru a face faţă situaţiei de criză extremă prin care trecea atunci România. Aşa trebuie să facă şi preşedintele Iohannis acum. După o discuţie amplă cu Mugur Isărescu, cu guvernul, cu experţi internaţionali în finanţe publice, preşedintele Iohannis ar trebui să anunţe o poziţie comună cu guvernul, în genul:  am ajuns la concluzia comună că unele măsuri au acoperire  în bugetul realist de anul acesta, altele doar dacă vom avea o creştere a veniturilor pe măsură, iar altele nu se pot realiza. Aşa ar fi cinstit şi corect faţă de cei 6,5 milioane de votanţi care au avut încredere în preşedintele Iohannis la recentele alegeri prezidenţiale.