Premierul, despre posibilitatea de a demisiona: Orice variantă în care pleacă Florin Cîţu înseamnă că lăsăm România fără Guvern

Premierul, despre posibilitatea de a demisiona: Orice variantă în care pleacă Florin Cîţu înseamnă că lăsăm România fără Guvern

Premierul a afirmat din nou că există o alianţă clară USR-AUR în Parlament  FOTO Facebook Guvernul Romaniei

Premierul Florin Cîţu a reiterat, vineri seară, ideea că nu va pleca din fruntea Guvernului. ”Înseamnă că lăsăm România fără Guvern şi nu ştim, nu avem nicio garanţie cât va dura o negociere”, a afirmat premierul.

Ştiri pe aceeaşi temă

”Nu voi lăsa România fără Guvern. Orice variantă în care pleacă Florin Cîţu înseamnă că lăsăm România fără Guvern şi nu ştim, nu avem nicio garanţie cât va dura o negociere. Şi o zi dacă nu am avea Guvern, în fiecare zi apar noi probleme”, a declarat, vineri seară, Florin Cîţu. 

Acesta afirmă că România nu-şi permite să nu aibă Guvern în această perioadă: ”Nu ne permitem şi oricine spune că trebuie să cadă acest Guvern este iresponsabil şi se gândeşte doar la propriul interes, nu la interesul românilor. Să te gândeşti să dai jos Guvernul, este un act iresponsabil şi acei oameni ar trebui să răspundă. Şi vor răspunde în faţa alegătorilor”. 

Premirul a afirmat din nou că există o alianţă clară USR-AUR în Parlament şi se negociază cu PSD pentru susţinerea moţiunii.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările