Pregătirea Summitului Parteneriatului Estic. Ce a discutat Iohannis cu Charles Michel şi mai mulţi şefi de stat europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis FOTO Presidency.ro
Klaus Iohannis FOTO Presidency.ro

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a discutat cu preşedintele Consiliului European şi mai mulţi şefi de stat din Europa Estică despre pregătirea Summitului Parteneriatului Estic, fiind abordate teme ca securitatea energetică, relaţiile cu Statele Unite şi încurajararea creşterii rolului UE în domeniul securităţii şi apărării.

„Preşedintele României, Klaus Iohannis, a participat luni, 13 decembrie 2021, la o întâlnire în format videoconferinţă cu Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi cu Prim-miniştrii Sloveniei, Janez Janša, Estoniei, Kaja Kallas, şi Letoniei, Krišjānis Kariņš, în pregătirea Summitului Parteneriatului Estic din 15 decembrie 2021 şi a reuniunii Consiliului European din 16 decembrie 2021. Principalele subiecte abordate în cadrul videoconferinţei au vizat temele aflate pe agenda Consiliului European, respectiv coordonarea europeană în contextul pandemiei de COVID-19, gestionarea situaţiilor de criză şi rezilienţa la acestea, preţurile la energie, securitatea şi apărarea Uniunii Europene, aspectele externe ale migraţiei şi, respectiv, relaţiile externe ale Uniunii, cu accent pe situaţia de la graniţele cu Ucraina şi cu Belarus”, a arată un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

„În cadrul intervenţiei sale, Preşedintele României s-a pronunţat pentru continuarea coordonării strânse a statelor membre UE, bazate pe date ştiinţifice, inclusiv în ceea ce priveşte noua variantă a virusului SARS-CoV-2. Preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat progresele care se fac pentru adaptarea vaccinurilor şi accesul rapid al statelor membre la acestea. În ceea ce priveşte creşterea semnificativă a preţurilor la energie din ultima perioadă, Preşedintele României a subliniat necesitatea ca acest subiect să rămână prioritar pe agenda instituţiilor europene şi s-a pronunţat pentru o analiză atentă a funcţionării pieţei interne de energie, astfel încât să fie evitate distorsionări ale acesteia. Preşedintele Klaus Iohannis a reamintit, totodată, necesitatea găsirii de soluţii pentru protejarea consumatorilor vulnerabili şi a evidenţiat importanţa corelării acestei discuţii cu obiectivele Uniunii în materie de schimbări climatice”, a completat şeful statului.

Klaus Iohannis a vorbit şi despre probleme precum energia nucleară şi gazul natural, precum şi rolul UE în securitatea UE. „Preşedintele României a reiterat susţinerea ţării noastre pentru energia nucleară şi gazul natural, ca opţiuni pentru o tranziţie energetică accesibilă, inclusiv în contextul pregătirii unor noi propuneri legislative ale Comisiei Europene. Referitor la securitate şi apărare, Preşedintele Klaus Iohannis a accentuat ideea consolidării rolului Uniunii Europene în domeniul securităţii şi apărării, în strânsă cooperare şi complementaritate cu NATO, prin consolidarea relaţiei transatlantice. În context, Preşedintele României a evocat convorbirea avută recent cu Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden, în format B9 şi a evidenţiat importanţa coordonării şi a unităţii atât în cadrul Uniunii Europene, cât şi în cadrul NATO faţă de acţiunile Rusiei din Vecinătatea Estică”, mai arată sursa citată.

În cadrul discuţiilor legate de pregătirile Summitului Parteneriatului Estic (PaE), Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că este nevoie ca Uniunea Europeană să aibă un nivel de ambiţie ridicat prin Declaraţia comună ce ar urma să fie adoptată cu acest prilej, care să conţină o viziune strategică pentru perioada post-2020 a Parteneriatului. Totodată, Preşedintele României a reiterat necesitatea sprijinirii de către Uniunea Europeană a partenerilor care îşi doresc şi se află angajaţi ferm pe calea reformelor, precum Republica Moldova, a cărei conducere este orientată spre reformă şi un angajament european puternic

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite