PNL începe pregătirea „guvernului din umbră“. Care sunt primele decizii

PNL începe pregătirea „guvernului din umbră“. Care sunt primele decizii

Ludovic Orban (centru) vrea reactivarea comisiilor de specialitate din cadrul formaţiunilor. FOTO Mediafax

Conducerea PNL a decis reactivarea comisiilor de specialitate din interiorul formaţiunii, adică forurile care vor monitoriza activitatea Executivului şi care ar oferi o alternativă politică, adică un „guvern din umbră“.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Monitorizăm cu maximă atenţie tot ce se întâmplă în cadrul fiecărui minister pentru că există în legea de abilitare a Guvernului nişte domenii în care pot să facă exact cum au făcut cu Ordonanţa 13, să se trezim cu cine ştie ce acte normative publicate în Monitorul Oficial fără niciun fel de dezbatere publică, acte normative care pot să genereze efecte catastrofale pentru economie“, a declarat Ludovic Orban, luni, după şedinţa conducerii naţionale a formaţiunii.

Liderul PNL a subliniat că vor fi repuse în funcţie comisiile de specialitate ale partidului, responsabile să refacă programele sectoriale ale formaţiunii. Practic, acestea ar trebui să ofere alternativa la programul de guvernare al PSD. Cu toate că în şedinţă nu s-a trecut la nominalizările şi votul pentru liberalii care să aibă în responsabilitatea lor coordonarea comisiilor, în interiorul formaţiunii deja se vorbeşte de cine ar putea pretinde asemenea poziţii şi ar avea şi şanse de câştig.

Cu ochii pe Tudose

Printre numele vehiculate pentru preluarea conducerii viitoarelor comisii şi care vor fi „miniştri din umbră“ sunt mai multe persoane din actuala conducere a partidului. Astfel, de exemplu, la partea de Transporturi se vorbeşte de Virgil Guran, în prezent vicepreşedinte responsabil de acest domeniu în PNL, dar şi Lucian Bode, vicepreşedinte regional. De asemenea, la responsabili pe partea de politică externă ar fi fostul senator Vlad Nistor sau Ben Oni Ardelean, la fel cum la Agricultură un nume vehiculat e Adrian Nechita Oros, potrivit unor surse politice.

„Sunt domenii în care încă nu e o concurenţă prea mare, cu toate că sunt destul de importante. E chiar cazul pe domeniul Muncii, unde singura persoană care ar putea pretinde, pentru moment, şefia unei asemenea comisii e Sulfina Barbu. Avem nevoie de oameni care să reacţioneze rapid şi cu putere de muncă. Concret, să fie ca Florin Cîţu, cel care pe partea de buget şi finanţe e mereu pregătit“, au declarat surse liberale pentru „Adevărul“. 

Tot în şedinţa conducerii PNL, liberalii au decis că trebuie început procesul de selecţie şi în teritoriu, pentru a pregăti din timp viitorii candidaţi de primar pentru a nu se ajunge în situaţii ruşinoase cum a fost cea de la Bucureşti, de la locale, unde Cătălin Predoiu a fost a patra propunere pentru Primăria Capitalei. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările