Această afirmaţie, expresie a aceleiaşi atitudini iresponsabile de aruncare continuă a costurilor crizei pe seama unei populaţii supuse înfometării şi exterminării, este de fapt o manipulare şi o mare minciună. (Să notez, în paranteză, că nu vreau să apăr poziţia preşedintelui Băsescu; intervenţia lui împotriva accizei este la fel de populistă şi demagogică.) Mai mult, actualul guvern continuă să facă, la fel ca toate guvernele postdecembriste, cheltuieli iresponsabile, investiţii nenecesare sau, pur şi simplu, continuă să cheltuiască bugetul naţional nu în interesul cetăţeanului, ci în interesul grupului oligarhic de la putere. Clasa politică românească se dovedeşte, din nou, solidară cu spolierea pe orice cale a cetăţeanului cu scopul creşterii beneficiilor oligarhiei de la putere.

            Aceste lucruri se văd cu asupra de măsură atunci când eşti plecat din ţară, chiar şi numai pentru câteva zile. Fiind prezent pentru 3 zile la un congres  dedicat studiilor leibniziene, la Granada, în frumoasa Andaluzie a Spaniei, uriaşa diferenţă ce separă România de orice altă ţară democratică occidentală apare în mod mult mai limpede decât ar atunci când priveşti de la Bucureşti. Deşi Spania trece prin aceeaşi criză ca şi noi, deşi la ora actuală se numără printre ţările cu serioase probleme economice şi sociale, distanţa (prăpastia) dintre clasa politică şi cetăţean nu e la fel de mare ca în România. Există şi în Spania corupţie, dar amploarea ei nu e la fel de pronunţată ca în România. Chiar dacă şi în Spania e un şomaj ridicat, iar în rândul tinerilor este dramatic, există ajutor de şomaj şi alte forme de sprijinire cu mult peste ce se oferă în România.

            Legat de problema accizei, am urmărit să văd preţul la mai multe pompe, şi am constatat că este în jur 1,35-1,40 euro pe litru, deci în limitele preţurilor de la noi. Problema pe care nu o vede Victor Ponta, şi clasa politică în general, este însă alta: nu se pot alinia preţurile româneşti cu cele europene, fără a se alinia şi veniturile populaţiei (aflate în prezent la un nivel de 4 ori mai mici decât în Spania, adică de patru sute la sută).

            Faptul că în România un salariu de 1500-2000 lei net ajunge exclusiv pentru cumpărarea alimentelor arată că la noi majoritatea populaţiei (din câte am înţeles din ultimele date statistice, nivelul ar fi de 70 la sută) are bani exclusiv cât să nu moară de foame.

            Legat de acest aspect nu pot să trec peste un lucru extrem de important, ce reprezintă o consecinţă directă a Politicii de Genocid Naţional practicate cu frenezie la noi. Victor Ponta, ca de altfel şi ceilalţi demagogi şi şmecheri ce administrează bugetul naţional, se plâng că tot mai mulţi oameni pleacă din ţară (în acord cu rata depopulării, peste 50 de ani, România va atinge un prag critic al supravieţuirii ca naţie). Nu numai că romii se îndreaptă spre locuri mai bine (de cerşit şi de furat), dar şi, sau mai ales, tinerii pleacă să înveţe sau să muncească în alte ţări. Lipsiţi de orice speranţă cu privire la viitorul apropiat al carierei, fie că au părinţi bogaţi, fie că nu, ei depun aplicaţii la mai multe universităţi occidentale, iar o mare parte din acestea sunt acceptate. Desigur, nu pentru că ar fi bogaţi, ci pentru că sunt buni şi oferă garanţia că au potenţial.  Un număr mare din absolvenţii de medicină, de informatică, ştiinţe etc. pleacă anual din ţară, scăzând nivelul de la noi şi contribuind la supravieţuirea economică a universităţilor occidentale. Faptul că tot mai multe universităţi occidentale vin la noi să recruteze tineri arată că problemele noastre sunt cunoscute şi speculate.

            Pe lângă numeroasele probleme ale sistemului naţional de educaţie, acest aspect este unul dintre cele mai periculoase pe termen mediu şi lung. De educaţia copiilor şi tinerilor depinde viitorul ţării, iar guvernanţii ce nu realizează acest lucru dau dovadă de rea credinţă şi iresponsabilitate. Chiar dacă, probabil, nu există norme juridice care să penalizeze un atare comportament politic, sunt convins că judecata istoriei nu va întârzia să se realizeze.

            Un alt aspect pe care vreau să-l menţionez este că sunt uluit să văd lipsa de atitudine civică din România. În Spania, la fel ca şi în Italia, Grecia sau alte ţări cu dificultăţi economice, există ample manifestaţii la orice decizie greşită sau iresponsabilă a guvernanţilor. Nu politice, nu extremiste, nu violente. Ci, ocazii pentru ca cetăţenii să poată să-şi exprime opinia, să aibă curajul şi demnitatea de a protesta împotriva oricărei nedreptăţi sau decizii injuste. Chiar dacă amplele manifestaţii legate de Roşia Montana au solidarizat cetăţenii şi au arătat o extrem de evidentă atitudine civică, legat de măsura aberantă a creşterii accizei (deci, a măririi taxelor şi impozitelor; vorbim deci de o urcare la 60 la sută a nivelului de taxare şi impozitare din România; unul din cele mai ridicate din lume) nu am văzut prea multe luări de poziţie.