De Graaff: „Schengen ne omoară. Ne vrem graniţele înapoi. Prăbuşirea UE, inevitabilă”. Ce au discutat naţionaliştii europeni la Bucureşti

De Graaff: „Schengen ne omoară. Ne vrem graniţele înapoi. Prăbuşirea UE, inevitabilă”. Ce au discutat naţionaliştii europeni la Bucureşti

Eurodeputatul Laurenţiu Rebega, organizatorul dezbaterii. FOTO Mediafax

Numeroşi parlamentari sau europarlamentari europeni din partide naţionaliste au dezbătut, vineri, la Bucureşti, tema patriotismului şi raportarea statelor naţiune la construcţia europeană. Printre vorbitori au fost Ludovic De Danne, membru al Biroului Politic al Frontului Naţional, europarlamentarul Edouard Ferrand din Frontul Naţional sau Marcel De Graaff, copreşedinte al Grupului Europa Naţiunilor şi Libertăţilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE După prima parte a dezbaterii, Laurenţiu Rebega a dicutat cu presa dezbatere şi activitatea sa.
Rebega, despre imigranţi: „Am văzut cu toţii ce a adus valul acesta de emigranţi. Aşa cum am combătut de la începerea crizei, am fost siguri că odată cu valul de imigranţi vor veni şi probleme în sensul că printre cei care intră în Europa pot fi infiltraţi şi oameni care pot crea probleme. Nu am fost de acord cu aceste lucruri de la început, am încercat să lansăm un avertisment, în continuare credem că această 'invazie controlată' ar putea să creeze foarte multe probleme în Europa şi să destabilizeze mult mai multe state decât a făcut-o până acum. În ultima perioadă, au avut loc foarte multe tentative de a crea panică în rândul cetăţenilor europeni şi, mai mult, acum o lună a avut loc atentatul de la Paris unde 130 de persoane au murit. De atunci s-au mai dejucat alte atentate", a spus Rebega. 
 
Despre cum trebuie să acţioneze România
Cred că ar trebui să rediscutăm poziţia noastră, a celor care discută cu aşa-zisa Uniunea Europeană. Acceptarea cotelor obligatorii, din punct de vedere al diplomaţiei, arată că noi întotdeauna am fost parteneri care ne-am respectat cuvântul, dar trebuie să ţinem cont şi de cei care au alte opţiuni, argumente, în ceea ce priveşte primirea de imigranţi.
 
Despre ideile de la dezbatere
Arătăm că noi vrem cooperare, dar ţinem în aceeaşi măsură la ideile diferite, la suveranitate, la tradiţiile fiecăruia şi la istoria sa. 
   
Generalul Mircea Chelaru, fost şef de Statul Major: „L-am întrebat pe Laurenţiu: Tu ştii ce te aşteaptă după această dezbatere? Mi-a răspuns că ştie. A vorbi astăzi despre patriotism e un delict. Vă atrag atenţia că trăim într-o Europă cospirată. Suntem, noi patrioţi, văzuţi ca delincvenţi. Trebuie resetată gândirea idioată care a malformat această ideea (n.r.-a patriotismului adevărat). 
 
În 1848, Marx spunea în Manifestul Partidului Comunist că o fantomă bântuie Europa. Pentru unii de acum, patriotismul e stafia care bântuie Europa. Mulţi nu înţeleg ce este UE şi ce este Europa. Noi suntem Europa. Suntem o civilizaţie formatoare de civilizaţii globale.
 
UE trebuie să înţeleagă şi să respecte diferenţele specifice. Vrem o Europă unită a naţiunilor. Nu o Europă a guvernelor împotriva naţiunilor. 
 
UPDATE Georg Mayer, reprezent al ENL din partea Austriei, a făcut o prezentare a istoriei partidului său şi a pus accentul pe faptul că UE este, în prezent, la capacitatea sa maximă, nefiind nevoie de un val de extindere. „Fanaticii vor mai multă integrare. Noi nu vrem acest lucru. Nu cred că că e bine alte state în UE, aşa cum e Turcia.În plus, vrem pentru popoarele noastre suveranitate”, a spus Mayer. 
 
UPDATE Michal Marusik, delegatul ENL pentru Polonia: Trebuie să discutăm lucruri importante pentru Europa. În Parlamentul European e o luptă politică permanentă. Nu e timp de dezbatere.  Trăim un moment de răscruce. Aceste state, ale Uniunii Europene, sunt construite sistemic greşit. Trebuie să încetăm cu iluzia acestei construcţii a UE. Trebuie să schimbăm Europa în mai bine şi trebuie să facem distincţia între naţionalism şi patriotism. E necesar să spunem că liantul statului este reprezentatt de unitatea de limbă, de istoriile noastre diferite.
 
UPDATE Laurenţiu Rebega, organizator al dezbaterii şi vicepreşedintele grupului ENL: S-a vorbit în ultimul timp de solidaritate şi de cote obligatorii. Nu pot să remarc simplitatea cu care ne-a tratat UE atunci. Cu doar o zi înainte de acest moment, discuţiile despre aderarea la Schengen au fost amânate. A venit momentul să redefinim patriotismul şi momentul reafirmării doctrinei naţionale. 
 
UPDATE Edouard Ferrand, reprezentant al Frontului Naţional: Eu reprezint delegaţia franceză a Frontului Naţional. Frontul Naţional a devenit în ultimii ani cel mai mare partid din Franţa. Avem în echipa noastră şi o română, la Nisa. 
 
România este un pământ al romanităţii. România are locul ei în Europa. ţin să salut mult rolul domnului Rebega. Este un om curajos şi un prieten al nostru. Când îi văd pe prietenii noştri români, am impresia că văd mica Franţă sau Parisul. Pentru că Laurenţiu e alături de mie în Comisia de agricultură, ştiu că este un apărător al ruralităţii. De asemnea, e în echipa care se ocupă de Turcia.  
Românii vin să se alăture ţărilor care au lichidat dictatura, dictatură care astăzi ne-o arată UE. UE slăbeşte popoarele, creează austeritate. Euro, la noi, ni se spusese în anii 90, că o să trăim mai bine. Astăzi, în Bourgogne, d eunde sunt eu, sfârşitul lunii începe la începutul lunii. Francezii trăiesc în austeritate. Tratatul Transatlantic ameninţă toate popoarele europene. Naţiunile trebuie să-şi regăsească suveranitatea. 
 
Ceea ce dorim astăzi e să construim o nouăEuropă, o europă a civilizaţiilor, una bazată pe geniul creştinismului, aşa cum bine spunea Chateaubriand. Dragilor, vom fi în curând alături şi de români, dar şi de alte popoare din Europa. Popoarele care cresc sunt cele care îşi apără identitatea şi suveranitatea. Trăiască România! Trăiască Franţa! Trăiască Europa Naţiunilor şi a Libertăţilor!
 
UPDATE Ludovic de Danne: E timpul pentru Europa să reia trenul istoriei acolo unde s-a pornit. 
 
UPDATE Marcel de Graaff, despre patriotism şi Uniunea Europeană: Sunt aici, în acest minunat oraş, să vorbim despre patriotism. Avem nevoie de patriotism. ţările noastre au nevoie de patriotism şi de patrioţi, la fel ca Laurenţiu Rebega, un om care nu se teme să se ridice pentru oamenii săi. Doamnelor, eu îi iubesc pe olandezi. Dar iubesc, de asemenea, Franţa, Austria şi România. Nu, nu vedem românii ca hiţi, ţigani sau alte stereotipuri. Dacă aş fi un român, al fi mândru de România, de tradiţiile sale de mii de ani. Sunteţi, de asemenea, un popor muncitor. pentru asta aveţi nevoie de libertate şi de oameni curajoşi. 
 
E un moment crucial în istorie ce se întâmplă acum. De decenii socialiştii au condus UE. Nu au învăţat nimic din căderea Uniunii Sovietice. Nu au învăţat nimic legat de respectarea naţiunilor. Ei vor unitate prin uniformizare.
 
Ceea ce e acum e la fel ca la căderea Uniunii Sovietice. Şomaj mare, eşecul statului social. Viitorul e al patrioţilor europeni. Avem nevoie de oameni care să ţină cont de ţara lor. 
 
Fanaticii UE sunt disperaţi. Ameninţă că fără UE va fi război, şomaj în masă. Dar nu se uită unde trebuie. Şi în ţările puternice ale UE economiile sunt şubrede. Până şi Germania are probleme, mai ales după valul migraţiei. 
 
Nu mai vrem să mai face parte din această construcţie. Vrem şi avem nevoie de o altă Europă. Milioane de migranţi sunt aproape de UE. Avem nevoie de graniţe naţionale. Voi sunteţi norocoşi că aveţi încă graniţe. 
 
Schengen ne omoară. Milioane de imigranţi vin în ţările noastre şi ne distrug bunăstarea. Vin teroriştii. Avem nevoie să ne luăm înapoi graniţele. 
 
Vrem ca noi să putem să ne ocupăm de problema migraţiei şi a islamizării, nu UE. Majoritatea legilor din prezent, pleacă dinspre UE. Aşadar, avem noi de ţări puternice, de state naţiune puternice, consolidate pe bază de respect, pe baza diferenţelor lor. Trebuie să ne pregătim pentru cooperarea după ce va avea loc prăbuşirea Uniunii Europene. 
 


Dezbaterea cu tema „Despre Patriotism în Uniunea Europeană“ se desfăşoară la Palatul Parlamentului, organizatorul acesteia fiind  vicepreşedintele Grupului ENF din Parlamentul European, eurodeputatul Laurenţiu Rebega.

 
„La acţiune au confirmat prezenţa şi vor participa şefii delegaţiilor naţionale membrii ENF din Parlamentul European, reprezentanţi ai partidelor de orientare patriotică din Franţa, Olanda, Austria, Italia, Belgia, Marea Britanie şi Polonia. La masa rotundă d vineri este aşteptat să participe vicepreşedintele Grupului Europa Naţiunilor şi a Libertăţilor europarlamentarul olandez Marcel de Graaff, precum şi Ludovic De Danne, secretar general al grupului şi membru al Biroului Poitic al Frontului Naţional. La dezbatere au fost invitaţi o serie de reprezentanţi ai mediului academic, reprezentanţi ai societăţii civile, precum şi reprezentanţi ai sindicatelor şi asociaţiilor cadrelor militare în rezervă sau în retragere, chiar reprezentanţi ai altor formaţiuni politice”, a anunţat printr-un comunicat cabinetul eurodeputatului Laurenţiu Rebega.
 
Printre invitaţii români care au confirmat participarea persoane mai mult sau mai puţin controversate, cum ar fi  colonelul Mircea Dogaru sau fostul şef al Statului Major, generalul Mircea Chelaru.
 
Cine e laurenţiu Rebega, organizatorul dezbaterii
Laurenţiu Rebega este finul fostului ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, şi a ajuns în Parlamentul European pe listele alianţei PSD, venit pe filiera PC. Însă în vara acestui an, Rebega i-a lăsat pe socialiştii europeni pentru a trece în tabără lui Le Pen. „Miercuri, 15 iulie 2015, europarlamentarul român Laurenţiu Rebega a aderat la Grupul politic Europa Naţiunilor şi a Libertăţii din Parlamentul European. Este primul europarlamentar român din actuala legislatură care aderă la noul grup politic european, ce se doreşte o structură ce înglobează politicieni şi formaţiuni politice europene cu orientare patriotică. Principalul scop politic al ENL este recâştigarea suveranităţii statelor naţionale, membre ale Uniunii Europene, în relaţia cu Bruxelles-ul“,  preciza într-un  un comunicat de presă eurodeputatului român.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările