Cutremurul politic din Franţa se confirmă: Frontul Naţional pierde totul

Este, cu siguranţă, cel mai important eveniment politic de pe scena europeană a acestui final de an 2015. Cu consecinţe evidente pe termen mediu şi lung. Şi nu numai pentru scena politică franceză.

Suntem în prezenţa unui eşec istoric al dreptei naţionaliste, eurosceptice şi extremiste pe care o reprezintă Frontul Naţional. Dar, cu mult mai important decât pierderea alegerilor din toate regiunile în care spera obţinerea unui rezultat important şi simbolic (mai ales înfrângerea la un scor absolut clar suferită de Marine Le Pen), este semnalul unui refuz transmis de majoritatea alegătorilor faţă de programul politic anti-european şi izolaţionist al Frontului Naţional.  

Relevante rezultate şi pentru ceea ce va fi, începând chiar de mâine, debutul campaniei pentru prezidenţialele din 2017. De ce este atât de important? Pur şi simplu, deoarece miza reală era situarea Franţei în interiorul sau în afara raţionamentului european şi euro-atlantic. Acest lucru este anunţat foarte clar în programul politic al partidului condus de doamna Marine Le Pen şi acesta este motivul unei reacţii atât de dure la nivel naţional şi internaţional. Era vorba despre posibilitatea ca, foarte rapid, Franţei să i se propună, odată cu eventuala ajungere la putere a acestui partid, o opţiune cu totul nouă şi radicală, cea de separare de cadrul european, de ieşire din spaţiile Euro şi Schengen, ieşirea din NATO şi intrarea într-un regim de protecţionism şi autarhie.

Sigur, era vorba despre o opţiune naţională care, odată exprimată oficial, trebuia să fie respectată ca atare. Numai că (şi asta au înţeles rapid electorii francezi), urma să determine o schimbare fundamentală a relaţiilor Franţei cu întreaga Europă şi cu partenerii săi euro-atlantici. Votul a fost rapid, extrem de clar şi fără dubii posibile în favoarea destinului european al Franţei.

Este însă şi suficient? Foarte dificil de spus. Iar motivele sunt la fel de evidente ca înfrângerea Frontului Naţional. Dar ceea ce s-a întâmplat azi a generat şi o situaţie absolut inedită: pe eşichierul politic, atât partidele de stânga, cât şi cele de dreapta s-au unit, sub semnul unităţii în faţa primejdiei comune, într-un front sui generis în faţa ridicării fără precedent a Frontului Naţional cu cele aproape 6,5 milioane de voturi ale sale. Ceea ce înseamnă, practic, că Frontul Naţional, prin consilierii pe care-i va avea la nivelul tuturor regiunilor, ar putea fi considerat drept unicul partid de opoziţie. Fapt care, dacă va fi confirmat, ar putea genera un curent de simpatie care să pună probleme serioase în campania prezidenţială din 2017.

„Mesajul alegătorilor Frontului Naţional a fost auzit”, spuneau şefii celor două partide politice tradiţionale, atenţi, foarte atenţi chiar, la posibilitatea ca, în perioada care urmează, să poată prelua în propriile lor platforme electorale viitoar câteva dintre elementele cele mai relevante din programul Frontului Naţional. Iar Prim-Ministrul francez spunea chiar că, din acest moment, „nimic nu va mai fi ca înainte” şi cred că are mare dreptate deoarece totul urmează să se schimbe pentru că ar fi posibil să apară – după surse credibile – o opţiune oarecum logică, cea de a se propune francezilor un model viitor de „guvernare comună în interes naţional” în care să se regăsească cele două principale partide, socialiştii şi republicanii.

Pentru a se putea opune, în comun, a ceea ce, cel puţin în acest moment, este considerat a fi primejdia comună: extremismul, cu tentaţia sa de a tăia toate legăturile construite în anii de participare (extrem de fructuoasă economic) a Franţei la construcţia europeană. Dar şi cu amintirea (îndepărată, dar mereu prezentă) a efectelor nefaste pe care le-a avut, odinioară, decizia Generalului de Gaulle de a refuza ca sediul NATO să se afle la Paris şi, mai ales, de a nu permite ca Franţa să participe la lucrările Comitetului Militar al NATO...

Dar mai există o consecinţă importantă, anume efectul pe care aceată înfrângere, pe atât de serioasă cât de neaşteptată, a dreptei extremiste din Franţa o va avea asupra dezvoltărilor viitoare ale asociaţiei partidelor naţionaliste şi extremiste din Europa, cele care, deja de câteva zile, difuzau în buclă mesaje de victorie şi care prevedeau o viitoare „Europă a naţiunilor” opusă a ceea ce reprezintă acum arhitectura Uniunii Europene. În acest context, consecinţele pe termen mediu chiar se pot dovedi importante deoarece situaţia din Franţa demonstrează care este, în realitate, opţiunea electoratului majoritar atunci când se pune, la propriu, problema supravieţuirii naţionale. Desigur, există încă deschisă problema nivelului de non-participare (41.5%) dar, pe de altă parte, este de remarcat modul în care a evoluat, spectaculos, prezenţa la urne între primul şi cel de-al doilea tur de scrutin, tocmai pentru că societatea a simţit să evolueze împotriva extremismului. Tehnic vorbind, s-ar putea spune că este vorba doar despre un „vot negativ”. Oare?

Deocamdată, este extrem de dificil să se dea un răspuns definitiv, mai ales că evenimentele în Europa sunt în curs, urmând drumul promis al conturării unui răspuns comun, din ce în ce mai unitar, tocmai la acel tip de probleme care au ridicat nivelul de apetenţă pentru tezele extremiste ale Frontului Naţional. Deocamdată, deoarece va fi foarte important ca dosarele deschise acum, pe plan naţional şi european, să poată aduce ceritudiea că a refuza poziţiile Frontului Naţional chiar reprezintă o opţiune câştigătoare. Ceea ce nu se poate obţine rapid şi orice întârziere poate aduce noi voturi în favoarea extremiştilor. Raţionament care, posibil, s-ar putea regăsi şi în celelalte alegeri politice din marile ţări motor al construcţiei europene, acolo încă există primejdia repetării unor situaţii asemănătoare cu cele din primul tur din Franţâa unde, să reamintim acest lucru, Frontul Naţional ieşise învingător cu un scor excepţional, pe peste 27%.

Deocamdată, în această seară, am asistat la o mobilizare fără precedent împotriva extremei drepte şi, politic vorbind, suntem în faţa unei opţiuni care poate reconforta ideea Europei Unite.