„Mitralieră“ din USR. După ce a lansat atacuri la adresa mai multor jurnalişti, Caramitru a trecut şi la colegii din partid

Andrei Caramitru (USR), fost consilier al lui Dan Barna, a jignit mai mulţi jurnalişti, pe care i-a făcut „cretini“, „sclavi“ sau au fost consideraţi drept un „jeg uman“. Unii colegi s-au delimitat de acesta, cum e cazul senatorului Florina Presadă, ceea ce a dus la critici ale acestuia la adresa alesului USR.

Andrei Caramitru a publicat luni dimineaţă un text în care a jignit mai mulţi jurnalişti, în urma criticării sale publice de unii reporteri. Printre cuvintele folosite au fost „sclavi“ sau „cretini“, ceea ce a amintit mai degrabă de discursurile agresive ale unor aleşi precum „Deputatul mitralieră“, adică social-democratul Cătălin Rădulescu. Prima reacţie din USR de delimitare de declaraţiile lui Caramitru au venit din partea Florinei Presadă, senator care a luat atitudine în lipsa vreunei reacţii a celor din conducerea formaţiunii. 
 
„A patra putere în stat - presa. Aşa se întâmplă într-o democraţie. Separaţia puterilor în stat se aplică aşadar şi presei, dacă o recunoaştem drept o astfel de putere necesară democraţiei. Ceea ce înseamnă că presa, deci jurnaliştii, trebuie lăsaţi să-şi facă treaba. Putem să fim sau nu de acord cu ceea ce scriu aceştia, dar asta nu ne califică în a-i eticheta pe jurnalişti într-un fel sau altul. Nu susţin poziţionările colegului Andrei Caramitru la adresa presei, în general.  În mod particular, îi cunosc pe Ovidiu Vanghele şi Sidonia Bogdan cu mult înainte de a fi în USR şi chiar dacă nu am fost de acord cu ceea ce au scris, le-am respectat munca şi statutul de profesionişti.“, a scris pe pagina sa de Facebook. 
 
În urma postării, Caramitru a criticat-o şi pe colega sa de partid pentru că ar fi luat partea jurnaliştilor jigniţi de fostul consilier al lui Dan Barna.
 
„Florina - lasa cazul meu. E ok ce face Sidonia când îl acuza fără probe pe Şora ca e senil şi manipulat de soţie care ii scrie postările? Asta e jurnalism pe care tu îl susţii? Exista limite. Lucruri care nu sunt acceptabile. Tu ce părere ai de poziţiile Sidoniei? Ca sunt aşa de multe de tipul asta ca nici nu ştiu de unde sa încep“, a precizat Caramitru. 
 
Apoi, acelaşi Caramitru subliniază că Florina Presadă nu are cum să apere o asemenea jurnalistă. „Dna asta nu e jurnalista. Comite infracţiuni. Nu poţi sa o aperi. Nu poţi. E greşit pe atâtea paliere ca nici nu ştiu de unde sa încep“, a mai afirmat Caramitru